Poetul Adrian Păunescu, în vârstă de 67 de ani, a fost internat ieri la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti.
Potrivit lui Bogdan Opriţa, purtător de cuvânt al spitalului, el a fost adus în jurul prânzului pentru evaluarea stării de sănătate.
„Poetul nu doreşte să ofere detalii cu privire la diagnosticul său şi a refuzat orice întâlnire cu presa, el semnând şi un document în acest sens, aşa cum cere procedura spitalului", ne-a declarat Opriţa.
Potrivit unor surse, Adrian Păunescu ar suferi de o boală gravă a ficatului şi de diabet. El a slăbit 30 de kilograme într-o perioadă scurtă de timp.
Dr. Şerban Brădişteanu, de la Clinica de Chirurgie cardiacă a Spitalului de Urgenţă Floreasca, a declarat, astăzi, pentru Agerpres că starea lui Păunescu s-a mai ameliorat din punct de vedere al insuficienţei respiratorii.
"Mi-am dat seama, încă o dată, ce mult contează să nu fii singur pe pământ"
Într-un editorial pe care îl semnează astăzi în ziarul Ring Adrian Păunescu vorbește despre perioada dificilă prin care trece, notând că "trebuie să mă despart de ai mei şi să încerc o reîncărcare profundă a bateriilor organismului".
"De când am acceptat această soluţie, în ochii mei s-au schimbat toate: şi culorile, şi mişcările lumii, şi scara de valori. Au retrogradat vanităţile şi s-au impus brusc, din nou, valorile etern umane. Mi-am dat seama, încă o dată, ce mult contează să nu fii singur pe pământ. Mi s-a arătat, întreagă, nimicnicia de a mă supune banului şi puterii, deşi, fără un minimum de bani şi de putere, nici unul dintre noi nu şi-ar putea procura alimente, medicamente, confortul elementar", scrie Păunescu.
"E obligatoriu pentru mine să lipsesc un timp de acasă, pentru a spera că mă întorc, întremat, acasă. După ce acest nou episod de viaţă se va fi încheiat, nu voi ezita să-l de