Cel mai scump minut din viaţa ta este cel în care ieşi cu maşina nou-nouţă pe poarta dealerului. Există însă câteva modalităţi prin care pierderea financiară poate fi redusă.
La prima pedală apăsată într-o maşină nouă tocmai ai pierdut aproape 10% din valoarea de achiziţie, ceea ce poate însemna oricât între câteva sute şi câteva mii de euro. Dar acesta este doar începutul: în următorii cinci ani vei pierde circa 60% din banii pe care i-ai dat pe maşină. Iar dacă ai luat-o pe credit sau în leasing, ai toate şansele ca, atunci când tragi linie şi scazi banii obţinuţi din revânzare din toţi banii investiţi în maşină în acest timp, să îţi dai seama că nu ai mai rămas decât cu 20%.
10 sfaturi pentru a reduce pierderea financiară
Totuşi, există câteva modalităţi prin care pierderea financiară poate fi redusă. Ele sunt demne de luat în seamă chiar şi în cazul în care nu doreşti să-ţi vinzi maşina după câţiva ani, pentru că te vor ajuta să o ai „ca nouă" mai mult timp. Iată zece dintre ele.
1. Cumpără mai degrabă o maşină mică mai bine motorizată şi cu mai multe dotări decât una mare cu puţine dotări. Nu doar că te vei bucura de ele, dar clienţii apreciază o maşină second-hand cât mai bine dotată. Nu exagera totuşi cu opţiunile şi evită motoarele cu cilindree prea mare, acestea vor fi impozitate foarte mult în viitor.
2. Orientează-te spre modelele care au căutare pe piaţă şi care fac volume relativ însemnate de vânzări. Dacă alegi o marcă puţin cunoscută sau un model foarte de nişă, vei găsi mai greu cumpărători. Dimpotrivă, caută modele care îşi menţin bine valoarea în perioada cât vrei să păstrezi maşina.
3. Ţine cont că valoarea de revânzare a maşinii scade la 80% după primul an, continuând să se deprecieze în fiecare dintre următorii cinci ani cu circa 11, 10, 9 şi, respectiv, 8 puncte procentuale din preţul iniţial (depinde de marcă