Activitatea primăriilor oltene a fost perturbată de mitingul de susţinere a moţiunii, unele organizând proteste, iar altele întâmpinând cetăţeniii cu lacătul pe uşă.
Oltul a participat la miting cu circa 2.000 de persoane, care au luat drumul Capitalei cu noaptea-n cap. În lipsa mijloacelor de transport în comun suficiente pentru a-i transporta pe toţi cei care au dorit să sensibilizeze parlamentarii cu gestul lor, au fost utilizate pe lângă microbuze şi autobuze, transportul feroviar şi maşinile personale. Profesori, pensionari, bugetari, salariaţi din sănătate şi chiar câţiva poliţişti au pornit spre Bucureşti pentru susţinerea moţiunii. Protestatarilor li s-a alăturat chiar preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Paul Stănescu. Acesta a motivat decizia sa prin situaţia grea prin care trec în acest moment administraţiile locale, 74 de primării oltene fiind la un pas de a trage obloanele. „Sunt oameni în judeţul Olt care mor de foame, sunt asistenţi personali neplătiţi de luni de zile, salariaţi din primărie la fel, administraţii care vor trage obloanele. Ne îndreptăm spre un genocid social. N-avem combustibil pentru şcoli, copiii o să moară de frig la iarnă”, a declarat preşedintele.
Activitate administrativă, paralizată
Confruntaţi cu probleme administrative din care nu găsesc ieşire, peste 70 de primari olteni s-au alăturat protestatarilor. „Ar trebui să fie aici toţi primarii. Cred că sunt peste 70. Am văzut edilii din Oboga, Călui, Baldovineşti, Vulpeni, Dobrun, Ipoteşti...”, a precizat preşedintele Stănescu.
În lipsa primarilor, salariaţii şi-au făcut propriul program, unii punând lacăt pe primării şi plecând acasă. Este cazul Primăriei Milcov unde cetăţenii au fost întâmpinaţi de un lacăt mare pe poartă şi de altul pe uşa instituţiei. La Ipoteşti, uşa a fost încuiată, deşi primarul Ion Căpraru ne-a declarat că activitatea se desfăşoa