Primarul general vrea să redeschidă cele nouă toalete publice subterane din centrul Capitalei, abandonate după 1989, şi să construiască altele noi, pe acelaşi model, în staţii RATB. Sursa: CODRIN PRISECARU
"Atât bucureştenii, cât şi cei care tranzitează Capitala trebuie să beneficieze de un grad de confort - civilizaţie şi igienă."
Pornind de la acest deziderat, edilii Capitalei intenţionează să redeschidă cele nouă toalete publice subterane din centrul Ca pita lei, construite în perioada comunistă şi abandonate după 1989, dar şi să amenajeze altele noi la capetele liniilor Regiei Autonome de Transport Bucureşti, precum şi în zonele "cu trafic pietonal intens".
În total, planul mai-marilor Primăriei Capitalei, prevede construirea a 20 de toalete publice subterane şi a 30 de toalete publice supraterane. Iar primele astfel de WCuri ar putea să apară în pieţele Victoriei, Romană şi Unirii.
Pentru a-şi pune în practică proiectul, autorităţile caută acum specialişti care să stabilească sumele necesare pentru construirea unei toalete şi cum ar putea fi amortizată investiţia.
Publicitatea, sursă de venit
Astfel, potrivit caietului de sarcini elaborat de Primăria Bucureştiului - în baza căruia experţii ar trebui să stabilească cum vor arăta, în final, toaletele - fiecare WC public va trebui să fie dotat, obligatoriu, cu "apă, canal, energie electrică, in sta laţie de aerisire, instalaţie de încălzire şi de deodorizare".
Dacă în privinţa "dotărilor" nu mai există niciun dubiu, mai-marii municipalităţii se mai gândesc încă la modul în care ar trebui să li se permită "clienţilor" accesul în toaletă: "liber, pe baza cartelelor utilizate la transportul public, pe baza unor bonuri eliberate la intrare sau prin introducerea unor fise într-un aparat anume conceput".
Şi, pentru că, indifere