Ma numesc Ionescu Eduard, am 18 ani si locuiesc in Brasov. M-am hotarat sa va scriu pentru ca iubesc rubrica "Din lumea necuvantatoarelor" si toate animalele lumii. Pasiunea mea speciala sunt, insa, porumbeii, despre care vreau sa va povestesc o intamplare.

Totul a inceput in ziua cand un prieten mi-a oferit o pereche de pui de porumbei voiajori. Erau speriosi, delicati, dar le-am construit o cusca spatioasa si frumoasa si i-am ingrijit cu toata dragostea mea. In scurta vreme, intre noi s-a stabilit o relatie bazata pe incredere si afectiune. Cand mergeam sa le duc de mancare, mi se asezau pe umeri si pe genunchi, imi ciuguleau din palma si ma atinteau bucurosi cu ochii lor rotunzi si stralucitori, de parca ar fi vrut sa ma invete pe dinafara. Asa a trecut toata iarna. Din pricina frigului, nu i-am lasat sa iasa din cusca. Dar cand soarele primaverii si-a trimis razele in casa lor, am deschis usa. Greu de exprimat bucuria lor de a se avanta in vazduh, fericiti de voluptatea zborului si a libertatii. Se scaldau, pur si simplu, in lumina de-afara. Din pacate, fericirea lor a fost scurtata de aparitia unui uliu de porumbei. La inceput, nu s-a produs nici un incident. Pasarile au fugit. Dar intr-o alta dimineata-nsorita, in vreme ce porumbeii mei isi luau baia de zbor si de libertate, impreuna cu alte stoluri de pasari inaltate deasupra orasului, de undeva a aparut uliul. Am vazut atunci cu uimire cum pasarile se aduna intr-o adevarata armata, rotindu-se cu mare viteza in jurul dusmanului. Speriat, uliul s-a retras. Dar cu ochiul lui fioros, care vede din cer orice miscare de pe pamant, el mi-a zarit porumbeii, aflati in zbor, nu departe de casa. Intr-un picaj de bombardier, uliul s-a aruncat cu ghearele scoase asupra unuia dintre porumbei, cazand in spatele unui palc de copaci. Cu ochii in lacrimi, m-am uitat sa vad unde era tovarasul lui. L-am gasit in