Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Sclavă la trei zile după căsătorie: „Îi spălam pe picioare pe toţi, pe bărbat şi pe socrii”

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 octombrie 2010 ·

Numărul femeilor agresate de soţi şi care au apelat la serviciile unui centru de specialitate a crescut anul acesta faţă de anul trecut.

Numărul femeilor care apelează la serviciile Centrul pentru Victimele Violenţei Intrafamiliare din Râmnicu Vâlcea a crescut anul acesta faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Medicul şi directorul centrului, Daniela Paraschiv, ne-a spus: „De la începutul anului şi până acum au trecut prin centrul 125 de femei, faţă de aceeaşi perioadă a lui 2009, când au trecut 95 de femei. Cele mai multe au vâsta cuprinsă între 30-45 de ani, au studii medii, dar am avut şi femei bătute la 80, 90 de ani sau persoane care fac parte nu doar din categoria oamenilor săraci, dar şi a celor bogaţi". Specialiştii centrului, psihologi, asistenţi sociali, consilieri juridic, asistenţi au analizat cauzele care declanşează „războaiele" intrafamiliare: etilismul, gelozia, stare de boală, sărăcirea populaţiei dar şi bogăţia crează drame în urma cărora se ajunge la violenţă.

Obligată să-şi spele soţul şi socrii pe picioare

Mihaela Păun (25 ani), din Fişcălia se află de mai bine de o lună în centru împreună cu fetiţa ei, iar drama prin care a trecut este fără margini. „M-am căsătorit la doar două luni după ce l-am cunoscut. El provine dintr-o familie de oameni înstăriţi. Ai mei au fost săraci. La trei zile după căsătorie am încasat primele lovituri zdravăne şi de atunci bătăile, cu pumnii, cu picioarele, s-au înteţit. Am fost lovită într-atât încât am avortat primul copil. Eram sclavă în casa părinţilor lui că ajunsesem să-i spăl pe toţi, pe el şi pe socrii, pe picioare, în fiecare seară. Se aşezau la rând şi eu treceam cu ligheanul pe la fiecare", povesteşte femeia care acum a intentat acţiune de divorţ şi vrea să-şi reia viaţa de la capăt alături de puiul de om, o fetiţă superbă, de un anişor. De foarte multe ori personalul centru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 56 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Preşedintele Siriei anunţă o „încetare imediată a focului” între druzi şi beduini

Ziarul Financiar acum 39 minute
Un acord „imediat” de încetare a focului a fost anunţat sâmbătă de preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa. În urma unui acord cu Israelul, forţele de securitate siriene vor fi desfăşurate în provincia Sweida pentru a pune capăt violenţelor dintre bedui

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum 31 minute
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 35 minute
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Datoria guvernamentală a crescut în martie la 998,6 miliarde lei (minister)

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde lei, de la 990,84 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul F

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°