Motto: "Maestrul este elementul anterior. Discipolul este elementul ulterior. Iar cunoaşterea este locul lor de întâlnire. Instruirea este cea care le uneşte"- Upanişad.
Interviu cu Venerabilul Tulku Gonsar Rinpoche - maestru budist de rit tibetan
Când stai de vorbă cu Maestru budist tibetan, simţi cumva că ai în faţă o minte pe care nu o poţi înţelege, nici nu o poţi cuprinde sau intui cu mintea ta. Aşa că singura soluţie ca să ieşi bine dintr-un astfel de dialog este să ai mintea deschisă, să fii sincer, respectuos, dar foarte analitic. În rest, totul se desfăşoară din perspectiva unei logici impecabile, a unei argumentaţii fără cusur, respectând cu rigurozitate adevărul confirmat de experienţa personală.
● Care este menirea unui maestru?
● Cred că rolul unui adevărat Maestru este să arate lumii drumul şi modul corect de a trăi, de a te comporta, modul corect de a gândi.
● Cum se naşte sau se stinge o generaţie de maeştri?
● Au existat perioade de timp în care au trăit mulţi mari Maeştri şi alte perioade în care au existat mai puţini. În acest moment, aş spune că trecem prin vremuri grele. Cu toate acestea, prezentul nu este un moment atât de dificil încât să putem spune că nu mai exista niciun fel de Maeştri calificaţi. Sunt câţiva, dar nu sunt peste tot şi nu sunt uşor de găsit. Dar cu certitudine există astfel de Maeştri răspândiţi peste tot în lume. Nu numai în Occident, dar şi în Orient. Sunt peste tot. Cel care caută un astfel de Maestru trebuie să analizeze foarte bine. Nu este ceva ce poţi găsi cu mare uşurinţă.
● Discipolul este cel care îşi caută Maestrul sau Maestrul îşi caută un discipol?
● În mod cert, discipolul este cel care caută un Maestru.
● Pe de o parte, pentru un căutător este important să găseasca un Maestru autentic. Pe de altă parte, pentru ca