Deci, gloriosul eveniment al ipoteticei dari de-a berbeleacul a guvernului Boc s-a fasait. Motiunea (ca sa nu zicem lotiunea) de cenzura a avut efectul unei energice frectii la un picior de lemn.
Monstruoasa coalitie pesedisto-mogulesco-sindicala s-a dovedit o alcatuire mai subreda decat o credeau chiar inamicii sai de la putere, pe care cu siguranta ca i-au trecut de cateva ori sudorile simtind adierea rece si neprietenoasa a uracioasei Opozitii. Inclusiv atunci cand clamau sus si tare ca lor de nimeni nu le este frica.
Manifestatia sindicala care ar fi trebuit sa zguduie Capitala s-a dovedit si ea o improvizatie pe cat de scumpa, pe atat de inutila pentru organizatorii ei, care ar fi trebuit sa fi invatat din clasicii bolsevismului ca o situatie revolutionara trebuie sa se coaca si ca spiritul acesteia trebuie mai intai sa impregneze masele inainte ca revolutia sa se produca.
Ceea ce nu se poate spune ca s-a intamplat in cazul ostii de stransura tocmita sa-i "ajute" in luarea deciziilor pe alesii nehotarati in privinta capatului de ciolan pe care ar fi bine sa mizeze in acel moment. Manifestatia a fost de fapt o mineriada avortata si e bine ca a fost asa, pentru ca oricum imaginea noastra in lume nu este prea stralucita.
Evenimentele au invederat si subrezenia mezaliantei dintre pesedisti si liberali, care nu se asorteaza unii cu altii de nicio culoare si a caror grija primordiala a fost sa-si faulteze cat mai eficient "aliatul" de ocazie. Lucru care i-a reusit in primul rand partenerului liberal, care si-a lasat colegul in ofsaid in fazele decisive, in pofida fratietatii afisate la vedere. Nu-i vorba, a beneficiat din plin de entuziasmul infantelui Ponta care si-a dat (si) cu aceasta ocazie examenul de imaturitate punctand copios impotriva imaginii proprii mai bine decat ar fi reusit adversarii din afara si din inter
