Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii din 12 licee "aerisesc" Bucureştiul

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 31 octombrie 2010 ·

Pentru mulţi, hârtia şi plasticul devin deşeuri. Pentru stilista Adina Buzatu şi pentru liceenii din 12 şcoli bucureştene, sunt materiale de creaţie. Ce a ieşit: 54 de costume din materiale reciclabile care au transmis un mesaj clar locuitorilor Capitalei: dacă nu ne schimbăm stilul de viaţă, ne sufocăm în "griul" oraşului.

Acţiunea, realizată de Asociaţia Asistenţă şi Programe pentru Dezvoltare Durabilă – Agenda 21, a avut loc săptămâna trecută la Muzeul Municipiului Bucureşti, în cea de-a doua parte a campaniei "Aeriseşte Bucureştiul!"

Joi s-a deschis şi o expoziţie cu 150 de fotografii, mărturii ale unui oraş "eco", dar şi imagini care surprind zonele "gri" ale Capitalei, sufocată de aglomeraţia de maşini, construcţii care urâţesc peisajul, gunoaie care tronează pe stradă sau pe spaţii verzi, după cum o descriu iniţiatorii campaniei.

Expoziţia "Eco-itinerarii prin Bucureşti" poate fi văzută până pe 2 noiembrie, la Muzeul Municipiului Bucureşti, în zona Universitate.

Calitatea vieţii în Bucureşti depinde de noi toţi

Acesta a fost mesajul pe care tinerii au vrut să îl transmită rezidenţilor oraşului, potrivit Ninei Cugler, preşedinte executiv al asociaţiei Asistenţă şi Programe pentru Dezvoltare Durabilă – Agenda 21.

"Calitatea vieţii noastre depinde de noi toţi, de atitudinea pe care o adoptăm faţă de mediu; noi tinerii dorim un mediu mai curat, mai puţin poluat, mai aerisit. Iar aerisirea Bucureştiului este posibilă numai prin schimbarea atitudinii locuitorilor săi", a spus aceasta, iar cuvintele i-au fost întărite de invitatul special al evenimentului, Øystein Hovdkinn, ambasadorul Norvegiei în România.

"Mediul nu este ceva din jurul tău, ci este ceva din interiorul tău: în Norvegia educaţia privind mediul începe de la vârste fragede, iar copiii învaţă că mediul nu reprezintă doar un spa

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 4 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 44 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Dezastru pentru armata lui Zelenski. Ucraina a pierdut aproape 50% din Kursk

Ziare.com acum 17 minute
Volodimir Zelenski primește lovitură după lovitură. Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk, pe care l-a cucerit în august. Informația a fost transmisă de o sursă militară ucraineană de rang înalt, citată de The Guardian.

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 2 ore
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 29 minute
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum o ora
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 2 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 6 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°