Singura persoană care s-a bucurat de retragerea Elenei Dementieva a fost prietenul ei, hocheistul Maksim Afinoghenov.
Dacă vrei să încredinţezi cuiva un secret, Elena Dementieva pare persoana cea mai potrivită. Rusoaica s-a decis la începutul anului ca acesta să fie ultimul sezon al carierei sale. Spre deosebire de jucători precum Stefan Edberg sau Andre Agassi, care au făcut public un demers identic, Elena a ţinut totul în familie. Mai mult, cei apropiaţi, surprinşi de hotărîre, au încercat s-o convingă să mai joace măcar doi ani. "Eu căutam să mă susţină în decizia mea, dar se pare că nimeni n-a fost mulţumit de ea. Cu excepţia prietenului meu", a explicat Dementieva.
Ea a făcut anunţul-şoc vinerea trecută, după ce a pierdut, în faţa Francescăi Schiavone, ultimul meci din grupă la Turneul Campioanelor. Oficialii WTA i-au organizat o festivitate, i-au înmînat un trofeu şi le-au chemat pe toate jucătoarele calificate să participe. A fost o ceremonie a lacrimilor, dintre toate însăşi Elena arătînd cea mai echilibrată, cea mai senină, cea mai împăcată cu situaţia.
După Kurnikova
Au trecut cîţiva ani buni, 12 la număr, de cînd Elena apărea în circuitul mondial, a doua rusoaică importantă după ce tonul îl dăduse Ana Kurnikova. Tot blondă, simpatică, bine croită, însă îndreptată mai mult spre ceea ce se întîmplă pe teren decît în afara lui. "Nu vreau să fiu o Lolită a tenisului", mărturisea Dementieva. "Mă interesează mai mult să joc".
Au trecut şi mai mulţi ani de cînd, copilă fiind, juca meciuri la antrenamente cu Anastasia Mîskina, la clubul Spartak Moscova, pe felii de pizza. În 2004, cele două ajungeau să dispute finala de la Roland Garros, prima de Mare Şlem sută la sută rusească din istorie. Elena a mai jucat una, la US Open, tot în 2004. Regretul unei cariere solide, marcate de seriozitate,
