„Adevărul“ vă prezintă portretul celor mai controversaţi oameni din fotbalul românesc. Astăzi: Dumitru Dragomir. Şeful LPF e unul dintre cei mai longevivi conducători din ţară. A preluat o funcţie executivă la 27 de ani, iar acum, la 64 de ani, nu are niciun gând să se retragă.
Născut la Bălceşti (Vâlcea), cel poreclit Corleone a intrat în lumea fotbalului ca jucător. "Eram fundaş, dar făceam şi faza ofensivă. Fugeam ca Lăcătuş", spune şeful Ligii, care a activat la Nitramonia Făgăraş (1960-1964), Universitatea Craiova - tineret (1965-1967) şi Chimia Râmnicu Vâlcea (1967-1971). A abandonat cariera de jucător la doar 27 de ani, din cauza unei accidentări.
„Dacă nu-mi rupeam piciorul la un meci de Cupă cu Argeşul, nu ajungeam niciodată preşedinte. Nici la Chimia, nici la Ligă! Jucam în Cupă, iar antrenorul piteştenilor, Florin Halagian, i-a zis lui Nedelcu: «Ia-l, mă!». M-a luat, a sărit pe mine şi în zgură m-a trimis. Am fost câteva luni în ghips pâna la gât, că aşa se punea pe atunci. Mă duceam la serviciu cu basculanta", a povestit Dragomir.
El şi-a început cariera de conducător, ca secretar al clubului Chimia, iar în 1973 a devenit primul preşedinte care a câştigat Cupa României cu o echipă de Liga a II-a. Cum a reuşit această performanţă a dezvăluit chiar el:
„Cu trei luni înainte de terminarea campionatului din 1971, m-am dus la primul-secretar. I-am spus: «Dacă ascultaţi de mine, fac echipă de Divizia A!». Am dat 14 jucători afară, care erau la sfârşitul carierei. Am stat mai mult pe la UTC şi pe la partid, ca să justific de ce i-am dat afară. Am făcut transferuri de 200.000 de lei. Banii i-am strâns din poze! Pozele se făceau atunci prin tipografie, era vai de mama noastră. Am făcut vreo 100.000 de poze cu echipa, apoi le-am dat tuturor salariaţilor judeţului, pe la CAP-uri, staţiuni. Le-au cumpărat forţaţi de partid, era 10 lei o f
