Îmi place să umblu de colo-colo şi nu stau mult pe gânduri când găsesc un loc care mă cheamă, dar poate simplul fapt că Turcia este atât de aproape de noi m-a făcut ani de-a rândul să amân călătoria pe care tocmai am început-o.
Ne-am propus ca în Istanbul să nu zăbovim prea mult, pentru că vrem să ajungem cât mai departe în est.
Sunt sigur că Ataturk a marcat pentru multe decenii azimutul pe care Turcia îl are de urmat şi regăsesc în multe lucruri pe care le văd revoluţia începută de "Părintele Turciei" la începutul secolului trecut. Vreau să aflu şi mai multe despre Mustafa Kemal, drept care, înainte de a ne pierde prin imensitatea Anatoliei, am hotărât să ne oprim în Ankara.
Drumul se întinde repede spre est, ajutat de cele trei benzi pe fiecare sens şi recunosc cu ruşine că nu mă aşteptam la o astfel de infrastructură. Mai târziu aveam să mă lămuresc că încă nu văzusem nimic. Fără să găsesc explicaţii stufoase la întrebarea evidentă: "Ei de ce pot şi noi nu?", mi-am ridicat fesul şi am zis încă un bravo.
Roşioara noastră (Mitsubishi L200) se descurcă de minune pe asfaltul fierbinte, dar evident că toţi abia aşteptăm să o vedem pe drumurile prăfuite ale Anatoliei. Şi cât ai zice kebab cu musaca şi chefir, am ajuns în Angora - aşa cum s-a numit timp de secole Ankara.
Ne oprim în prima parcare şi, pentru că nu am ce face cu mâinile, încep să "vorbesc" cu un paznic. Omul este curios şi binevoitor, aşa că timpul trece repede. Pornim pe jos şi ne pierdem repede în nebunia oraşului. Oamenii ne zâmbesc şi sunt dornici să ne îndrume pe străzile întortocheate ale centrului. Deşi de jur-împrejur se văd mai puţine minarete decât în Istanbul, mi se pare că spiritul Coranului este mult mai prezent. Şi dacă din diferite motive nu ai apucat să-ţi faci rugăciunea, corturile instalate în diverse puncte ale oraşului satisfac pe deplin nevo