Pe "Podul de gheaţă" de peste Prut - care înlocuise, în ultimul deceniu, "Podul de flori" de la începutul anilor `90 - a mai apărut, luni, încă o crăpătură. România şi Republica Moldova au semnat un "Tratat privind regimul frontierei de stat, colaborarea şi asistenţa mutuală în probleme de frontieră".

Rămânem încă departe de speranţa, exprimată de ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, că ceea ce reglementează actualul act normativ va deveni doar o "frontieră interioară a Uniunii Europene". Totuşi, documentul deschide calea rezolvării civilizate a oricăror probleme pot apărea pe graniţa care, până la începutul lui 2010, era marcată de sârmă ghimpată.

Adică elimină multe din posibilităţile de "încrâncenare" a relaţiilor dintre cele două ţări, la dispoziţia unui regim ostil precum al lui Vladmir Voronin. Fostul ministru de Interne al Moldovei comuniste, ajuns preşedinte al ţării independente, dorea un tratat privind regimul frontierei, dar "la pachet" cu unul politic (sau "de prietenie"), care să consfinţească "statalitatea" Moldovei.

După recunoaşterea necondiţionată a apartenenţei la Ucraina a unor teritorii româneşti, în iunie 1997, poziţia diplomaţiei române a devenit mai intransigentă. Nu că am fi putut să le mai "rupem" din ţara vecină, ci, poate, să fi obţinut mai mult din cedarea lor. Dar, de la acel trist episod încoace, România a susţinut limpede că nu va mai semna un tratat care să recunoască frontiere trasate în urma Pactului Ribbentrop-Molotov.

Recunoaştem existenţa, de facto, a Republicii Moldova şi dorim să avem relaţii excelente cu ea, dar nu vrem să "legitimăm" cauzele care au dus la naşterea acestei ţări unde 60-70% dintre locuitori sunt români. Prea puţini se recunosc ca atare şi, desigur, ar fi absurd să-i "presăm" a se recunoaşte drept români. Pe termen lung, posibilitatea ca ei să se mai recunoască vreodată drept r