Dosarul penal al lui Andrei Gheorghe, fostul şef al Departamentului de comunicare din Ministerul Finanţelor, a fost închis de procurori, care au decis neînceperea urmăririi penale. Sursa: CODRIN PRISECARU
Motivul invocat de oamenii legii: persoana care ar fi fost vătămătată în urma accidentului uşor în care a fost implicat Andrei Gheorghe nu a depus plângere.
În februarie, Andrei Gheorghe a tamponat o maşină în trafic. Pasagera din dreapta dreapta şoferului maşinii tamponată din spate de Andrei Gheorghe, Sevastiţa Chioibaş a declarat poliţiştilor de la Biroul de Accidente Uşoare Sector 1 că o doare capul, dar că nu doreşte să fie chemată vreo ambulanţă, însă autorităţile au chemat un echipaj medical.
Procurorii au decis în rezoluţia lor neînceperea urmăririi penale (NUP) pe numele lui Gheorghe, pentru refuzarea recoltării probelor biologice, părăsirea locului accidentului şi vătămarea corporală din culpă, pe motiv că aceste infracţiuni nu pot fi cercetate din cauza faptului că nu sunt îndeplinite prevederile articolul 10 litera f din Codul de procedură penală carea arată că "acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcarea a acţiunii penale".
Citiţi aici mai multe despre accidentul în care a fost implicat Andrei Gheorghe.