Incapabil să adopte măsuri economice cum ar fi reducerea evaziunii fiscale sau diminuarea furturilor din bani publici, Cabinetul Boc îşi permite totuşi să propună şi măsuri halucinante, care ar putea afecta viitorul a milioane de români.

Cea mai recentă dintre ele, care a "transpirat" pe surse participante la discuţiile dintre Guvern, FMI şi CE, a fost renunţarea la singurul ajutor concret pe care l-ar putea avea angajaţii de acum la bătrâneţe, adică la sistemul de pensii private obligatorii (Pilonul II).

Propunerea este halucinantă pentru că nu are nicio explicaţie logică. Cu un sistem public de pensii care nu poate garanta, în mod real, decât jumătate dintre pensiile pe care le plăteşte, statul, prin Cabinetul Boc, a vrut să-i forţeze pe angajaţii de astăzi, pensionarii de mâine, să renunţe la singura sursă de bani care ar fi putut să le completeze pensiile de stat peste 20-30 de ani.

Explicaţia prezentată de oficialii de la Palatul Victoria a fost că România are nevoie de bani pentru investiţii, bani de care, se pare, nu poate să facă rost de nicăieri din altă parte. Astfel, fără să se consulte cu nimeni, sau nu cu cine ar fi trebuit, respectiv cu cei care ar fi fost direct afectaţi de această decizie, Cabinetul Boc a găsit marea sursă de bani pentru investiţii: pensiile care vor fi plătite peste 15-20 de ani. Cum ar veni, cu pensiile de mâine vom pune borduri azi, vom face drumuri, căi ferate, măcar pe hârtie. Totuşi, sindicaliştii care promovează naţionalizarea pensiilor private şi întoarcerea la sistemul public de stat greşesc de două ori când arată cu degetul spre Budapesta, care a decis să renunţe, temporar, la Pilonul II.

Prima greşeală este că în loc să promoveze interesul angajaţilor, care este evident o pensie mai mare la bătrâneţe, ei susţin interesul statului, care încearcă să facă rost de bani de pe unde se mai poate. A doua ma