Cu ocazia deschiderii circulaţiei pe secţiunea Câmpia Turzii – Turda, premierul Emil Boc a susţinut că anul viitor prioritar este coridorul IV Pan European. În ceea ce priveşte Autostrada Transilvania, Boc a susţinut că proiectul va continua, însă nu s-au găsit însă soluţii de finanţare.
Zeci de oficiali clujeni, alături de reprezentanţii Bechtel şi Enka, constructorii Autostrăzii Transilvania, dar şi ambasadorul Statelor Unite ale Americii (SUA), Mark Gitenstein, au participat, astăzi, la inaugurarea secţiunii Câmpia Turzii – Turda din cadrul tronsonului 2B, Gilău – Câmpia Turzii al Autostrăzii Transilvania (A3). La ora 11.00, la intrarea pe A3 din zona sensului giratoriu din localitatea Luna şi-a făcut apariţia şi premierul Emil Boc, alături de ministrul Transporturilor, Anca Boagiu. Cei doi au tăiat panglica de inaugurare a tronsonului, moment din care cei 10 kilometri de autostradă relizaţi în acest an au fost deschişi circulaţiei.
„Toamna se numără kilometri de autostradă”
După încheierea momentului festiv, Emil Boc a fost informat de un oficial Bechtel asupra proiectului Autostrăzii Transilvania, şi în special asupra a ceea ce au însemnat lucrările la cei 10 kilometri. „La noi, toamna se numără kilometri de autostradă. Am finalizat aceste lucrări, aşa cum ne-am angajat, adică la termen. În afară de aceşti 10 kilometri mai avem finalizaţi 20 la Bucureşti şi 14 la Sibiu. În doi ani am realizat 116 kilometri de autostradă, ceea ce înseamnă, în medie, 60 de kilometri pe an. Dacă se făceau atâţia în fiecare an de la Revoluţie, acum aveam cel puţin 1.200 de kilometri, iar România era împânzită de autostrăzi”, a spus premierul.
Boc a mai arătat că prioritate pentru anul viitor rămâne absorbţia celor 4,5 miliarde de euro din fonduri UE destinate Coridorului IV Pan-European Sibiu-Orăştie şi Lugoj-Deva.
„E o crimă să ai aceşti ban