Au trecut mai bine de 12 ani de când am susținut examenul de licență în ”drept”. Speța de la examenul de ”drept penal” mi-a rămas însă în minte. Pentru că rezolvarea ei oferea trei soluții posibile: de la o condamnare pentru ucidere din culpă la omor, respectiv omor deosebit de grav. Ceea ce făcea ca pedeapsa aplicată să varieze de la câțiva ani de închisoare (cu posibilitatea suspendării executării pedepsei) până la 25 de ani de închisoare sau chiar închisoare pe viață. În comisia de corectare a lucrărilor de licență de la ”penal” se aflau Gheorghiță Mateuț (un avocat cunoscut ulterior pentru clienții ”cu greutate” pe care i-a reprezentat, de la Dinu Patriciu la Omar Hayssam), Valer Suian (fost senator, între 1992 și 1996, și vice-președinte al Senatului, implicat în acea perioadă în elaborarea unui nou Cod Penal) și profesorul Matei Basarab (formator a câtorva generații de ”penaliști” clujeni).

Evident, după examen, am încercat să aflăm și care e soluția corectă (în opinia examinatorilor) la speța în cauză. Surpriză însă: fiecare dintre cei trei examinatori își susținea și argumenta propria soluție, diferită de a celorlalți doi. Cum ar veni: fiecare specialist cu soluția lui. Dacă ar fi fost vorba doar de o speță teoretică, n-ar fi avut decât să se certe ani la rând. Problema practică era, însă, alta: cei trei urmau să noteze lucrările de licență. Și, astfel, notarea a devenit o chestiune, dacă nu de hazard, cel puțin de noroc: nota finală nu depindea atât de soluția pe care ai oferit-o și argumentat-o, cât de profesorul care se nimerea să-ți corecteze lucrarea. Așadar, nu conta soluția pe care ai oferit-o, ci doar ca lucrarea ta să ajungă la examinatorul care susținea respectiva soluție. Șanse 1 la 3. Eu nu m-am numărat printre ”norocoși”, dar am fost salvat de partea teoretică a lucrării și am luat licența. Însă mai bine dintre jumătate dintre cei care