Andrada este multiplă olimpică judeţeană şi naţională la fizică, astronomie, chimie, geografie, vrea să studieze în străinătate şi să lucreze cândva la NASA
Andrada visează de mică să devină astronaut. „Îmi place foarte mult astronomia, încă de la 6 ani dar mai târziu, în 2008, am intrat la Cercul de astronomie condus de profesorul Nicolae Dobrescu. După trei luni de la intrarea în acest cerc am obţinut şi primul premiu în domeniu, adică premiul I la Olimpiada Judeţeană de Astronomie şi apoi menţiune la faza naţională a concursului“, îşi aminteşte Andrada.
Participare la 13 olimpiade în acelaşi an
Experienţa la faza naţională a fost una memorabilă unde a participat la trei probe: cea observaţională (dacă este senin, se observă constelaţiile, dacă nu, se desenează constelaţiile), cea teoretică şi cea de baraj pentru a face parte din lotul lărgit de astronomie din care se selectează primii cinci pentru a participa la faza internaţională. Nu a reuşit să ajungă până în această fază, dar menţiunea de la Naţională o recomandă, obţinând o diplomă de excelenţă pentru activitatea şi performanţele deosebite în cadrul Cercului de Astronomie.
Andrada nu este pasionată numai de astronomie: în clasa a VII a participat la nu mai puţin de 13 olimpiade la faza judeţeană. Ultimii doi ani sunt însă cei mai fructuoşi: premiul II la Olimpiada Judeţeană de Fizică, cu participare şi la faza naţională, menţiune la olimpiada judeţeană de limba română şi la cea de chimie, premiul I la cea de geografie şi participare la faza naţională.
Fotografie şi poezie
Pasiunile pentru fotografie şi astronomie i-au adus şi alte rezultate: premiul I la Expoziţia naţională Eu şi Universul, primul loc la Concursul Naţional „Astrofotografia în explorarea Universului“, concursul naţional „Visând la aştri“ (loc I la fotografie ştiinţifică, locul III la fotografie artistic