EPISODUL 2: De 20 de ani, un bucureştean se zbate să reconstituie o avere confiscată în vremea naţionalizării. Sutele de prezenţe în instanţă i-au şubrezit sănătatea. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢUSursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

1 /.

În faţa lui Henry Bârlea zace un teanc gros de dosare învelite în coperţi colorate. Scoate dintre ele fotografia unui vechi conac, care acum nu mai există. Hârtiile astea sunt armele lui într-o luptă surdă cu justiţia română, pentru recuperarea unor proprietăţi imobiliare din judeţul Prahova şi din Bucureşti, precum şi a unor bijuterii confiscate de statul comunist acum multe decenii.

Bugetarul Bârlea avea 35 de ani când a început să pună bazele colecţiei de documente, era tânăr şi se credea puternic. "Prima dată când am intrat într-o sală de judecată îmi tremurau picioarele. Pe atunci, lăsam totul în seama avocaţilor", explică justiţiabilul.

Grimasele judecătorilor, semnul înfrângerii sau al victoriei

În cei 20 de ani de când au început procesele, a învăţat că dreptatea poate fi uşor îngropată de interesele puternicilor zilei, că inconsecvenţa poate deveni lege în unele instanţe, că amânarea e lucru sfânt pentru administraţiile locale.

"Îmi dau seama acum, după grimasele judecătorilor, când am câştigat şi când am pierdut. Le-am învăţat psihologia. Sunt instanţe complet favorabile retrocedărilor, sunt altele reticente", explică omul. Toate aceste învăţături l-au costat însă scump: bani pentru avocaţi - vreo zece în toţi aceşti ani - şi mai ales sănătatea.

Cu fiecare termen nou de judecată, Henry Bârlea se simte tot mai neputincios. "Ce s-a întâmplat în aceşti 20 de ani pentru mine a fost o tragedie. Pierd benzină, nu mai am speranţă. Cu o săptămână înaintea fiecărui termen încep palpitaţiile, mă ţin mult timp după aceea. Procesele astea mi-au luat cei mai frumoşi ani", sint