Deputaţii au decis marţi, cu 175 voturi "pentru", unul "împotrivă" şi 2 abţineri, declararea zilei de 15 ianuarie ca Zi a culturii naţionale, în care autorităţile vor sprijini material şi financiar organizarea de manifestări cultural-artistice, iar Ministerul Culturii va elabora un ghid al acestora.
Proiectul de lege în acest sens care a fost iniţiat de un grup de deputaţi PSD.
La dezbaterile asupra acestui proiect, Adrian Solomon (PSD) a arătat că propunerea a pornit de la ideea lui Victor Socaciu şi că Ziua Culturii a fost stabilită pentru 15 ianuarie, zi de naştere a poetului Mihai Eminescu. "Să ne cinstim mai bine valorile. Va fi o zi a proiectelor de cultură", a apreciat Solomon, unul dintre iniţiatori.
Deputatul UDMR Petru Lakatos a salutat această iniţiativă, arătând că în interval de o săptămână se sărbătoreşte şi Ziua culturii maghiare. "Nu o să fie nicio problemă să sărbătorim în decurs de o săptămână două culturi", a adăugat deputatul UDMR.
Acest proiect a fost susţinut şi de deputaţii minorităţilor altele decât cea maghiară.
Potrivit proiectului de lege, societăţile române de televiziune şi radiodifuziune vor realiza şi vor include în programele lor emisiuni dedicate acestei zile.
Camera Deputaţilor este forul decizional cu acest proiect de lege. (Alina Novăceanu, alinaz@mediafax.ro)
Deputaţii au decis marţi, cu 175 voturi "pentru", unul "împotrivă" şi 2 abţineri, declararea zilei de 15 ianuarie ca Zi a culturii naţionale, în care autorităţile vor sprijini material şi financiar organizarea de manifestări cultural-artistice, iar Ministerul Culturii va elabora un ghid al acestora.
Proiectul de lege în acest sens care a fost iniţiat de un grup de deputaţi PSD.
La dezbaterile asupra acestui proiect, Adrian Solomon (PSD) a arătat că propunerea a pornit de la ideea lui Victor Socaciu şi că Ziua Culturii a fost s