Cea mai consistentă ocupaţie a unor pensionari e aşteptatul pensiei.
Domnul Ciocârlie începe s-o aştepte cu trei zile înainte. Aşteptatul constă într-un şir întreg de discuţii cu alţi pensionari, în parc, despre cum aşteaptă aceştia pensia. Oamenii care n-au încă vârsta de pensionare şi aşteaptă să se pensioneze nu-şi dau seama de deosebirile dintre aşteptatul vârstei de pensionare şi aşteptatul zilei în care aduce poştaşul pensia.
Domnul Ciocârlie are un mod foarte personal de a aştepta. Nu stă pur şi simplu în casă şi aşteaptă. Între ziua în care a venit pensia şi ziua în care o să vină pensia se întâmplă o mulţime de lucruri. Mai bine zis, nu se întâmplă o mulţime de lucruri. E o întreagă poveste cum numeri zilele, de când ţi-a sosit pensia, până la zilele în care acuşi, acuşi uite că vine şi pensia. Primele trei, patru zile, după ce i-a venit pensia, au pentru domnul Ciocârlie un sens, pot fi povestite. Cum ar fi de exemplu: A şi trecut o zi de când a venit pensia! Sau: Uite că s-au şi dus trei zile, de când mi-a venit pensia!
Mai rămân însă vreo douăzeci şi patru de zile din lună, care nu pot fi povestite. Dacă pensie nu e, zice domnul Ciocârlie, care a citit o frază asemănătoare cu nişte ani înainte de a se pensiona, nimic nu e. Domnul Ciocârlie a mai trăit ceva asemănător, când s-a operat de apendicită. Câţiva ani buni după operaţie, domnul Ciocârlie a poziţionat întâmplările din familie, dar şi unele evenimente internaţionale, înainte sau după ziua în care doctorul i-a scos apendicele. Ani de-a rândul, domnul Ciocârlie a vorbit despre cei 200 de lei câştigaţi de el la Loz în plic “la fix trei zile după ce am pierdut apendicele”. Domnul Ciocârlie are acest obicei să ia totul în termeni de câştig sau pierdere. Cu o săptămână înainte de a-şi pierde apendicele a câştigat o categorie la leafa lui de strungar. Chiar şi despre invadarea Cehoslova
