Pentru prima dată, colegiul cardinalilor va dezbate, vineri, la Vatican, în prezenţa Papei Benedict al XVI-lea, scandalul abuzurilor sexuale aflate la originea celei mai grave crize parcurse de Biserica Catolică în ultimele decenii, scrie AFP. Sursa: Reuters
Aceasta este prima întâlnire la acest nivel a înalţilor prelaţi ai Bisericii Catolice de la publicarea, în urmă cu un an, în Irlanda, a unui raport înfiorător despre sutele de cazuri de agresiuni sexuale comise de preoţii catolici în ultimele zeci de ani la adăpostul oferit de superiorii lor.
Documentul a declanşat noi dezvăluiri-cascadă despre alte abuzuri comise în Statele Unite şi Europa, în special în Germania, ţara de origine a Suveranului Pontif care a condamnat aceste grave abateri.
Dezbaterea cu uşile închise programată pentru ziua de vineri, la care vor participa circa 150 de cardinali, va fi moderată de William Levada, prefectul congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, instituţia mandatată că ancheteze toate abaterile grave petrecute în sânul Bisericii Catolice.
Victimele abuzurilor s-au declarat sceptice cu privire la noua iniţiativă a Vaticanului. "Vom şti dacă este o întâlnire benefică abia după ce vedem măsurile luate în urma acestei reuniuni", a declarat Barbara Blaine, preşedintele asociaţiei americane Reţeaua supravieţuitorilor abuzurilor comise de preoţi (SNAP).