Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Unde sunt dispute între clanuri, acolo e ceva putred cu şefii poliţiei

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 18 noiembrie 2010 · ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, la TVR, că şefii poliţiei nu sunt străini de disputele dintre clanuri, iar rivalităţi de tipul celor de la Neamţ sunt semnalate în mai multe judeţe din ţară. Sursa: CODRIN PRISECARU

"Acolo unde auziţi de disputele clanurilor acolo e ceva putred cu şefii poliţiei. Acolo unde auziţi despre astfel de dispute să vă ducă cu gândul la faptul că este ceva în neregulă cu şefii de poliţie", a spus Băsescu.

Referindu-se la situaţia de la Neamţ, şeful statului a precizat că i-a cerut ministrului de interne Traian Igaş să nu treacă la destituiri până nu va primi un raport al Corpului de Control. Băsescu a spus că e curios ce constatări se vor face în condiţiile în care serviciile de informaţii au avertizat că "rivalitatea dintre clanuri se poate tranşa prin arme de foc".

"Ministerul de Interne era avertizat că rivalitatea dintre clanuri se poate tranşa cu arme de foc. Aşa s-a întâmplat. Astfel de semnalări sunt în mult judeţe. Mă îngrijorează gradul de disciplină din cadrul poliţiei, lipsa de respect a poliţiştilor pentru şefii ierarhici. Îmi este cunoscută situaţia din câteva judeţe, în care subofiţeri, şefi de sindicat bat cu pumnul în masă la şefi", a spus Băsescu, care le-a transmis să plece şefilor de post care ameninţă cu demisia dacă şeful lor este înlocuit din funcţie .

"La Neamţ, ce m-a impresionat extrem de neplăcut a fost acea manifestare comandată a şefilor de post, care, nici mai mult nici mai puţin, îşi dădeau demisia dacă era schimbat inspectorul şef. Eu le transmit public să-şi dea demisia. Să-şi dea demisia dacă aşa înţeleg ei că funcţionează o structură piramidală ca Poliţia", a mai spus şeful statului.

Aurelian Şoric, şeful IPJ Neamţ, va fi cercetat disciplinar, în urma incidentului de la Piatra Neamţ în care interlopului Gheorghiţă Mararu a fost omorât.

Pr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 6 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 10 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 8 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 13 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 4 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 10 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 8 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°