Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cărţile anului 2010 se deschid la Gaudeamus

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 18 noiembrie 2010 ·

Autori români şi străini îşi vor lansa cele mai recente volume la Târgul Internaţional de Carte care se deschide astăzi în complexul Romexpo, din Bucureşti. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Ana Blandiana, Neagu Djuvara, Principesa Margareta a României, Markó Béla, dar şi scriitori străini precum Orhan Pamuk, Umberto Eco sau Pablo Neruda îşi lansează cele mai noi volume în cadrul celei de-a 17-a ediţii a Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, care debutează, astăzi, la Romexpo.

Până luni, 22 noiembrie, edituri mari şi mai mici pun pe raft cel mai bine vândute şi interesante apariţii, în speranţa de a atrage cât mai mulţi cititori. Din 2010, Gaudeamus şi-a propus să dedice fiecare ediţie unei ţări.

Anul acesta, invitat de onoare este Belgia, Valonia-Bruxelles, iar preşedinte de onoare al târgului va fi Jacques Dubois, profesor la Universitatea din Liege.

De la Mario Vargas Llosa la Eco sau Monica Lovinescu

Printre invitaţii ediţiei din 2010 se numără şi românul Norman Manea, scriitorul italian Andrea G. Pinketts, Catherine Cusset, Marie Darrieussecq (Franţa), dar şi Sergio Romano, Bruno Mazzoni, Andrea G. Pinketts, Marco Polillo (Italia), alături de reprezentanţi ai culturii belgiene francofone - Paul Emond, Didier Platteau, Emile Lansman sau Jean Auquier.

Editura Humanitas mizează pe tandemul Umberto Eco - Jean- Claude Carrière, cei doi semnatari ai volumului "Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi!". Din portofoliul editurii mai fac parte şi a doua ediţie a volumului "Cartea neliniştirii", de Fernando Pessoa, "Jurnalul esenţial" al Monicăi Lovinescu sau seria de autor a laureatului de anul acesta cu Nobelul pentru Literatură, Mario Vargas Llosa. Lansările acestor titluri sunt programate pentru sâmbătă şi se vor bucura de discursuri ale unor personalităţi precum Excelenţa Sa Ernesto Pinto Bazurco Rittler, am

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ramzan Kadîrov îl acuză pe Elon Musk că i-a dezactivat mașina Tesla Cybertruck, la o lună după ce a afirmat că i-a făcut-o cadou: Nu este frumos din partea lui

HotNews acum 25 minute
Liderul cecen Ramzan Kadîrov l-a acuzat joi pe Elon Musk, directorul executiv al Tesla Motors, că a dezactivat de la distanță o mașină electrică Tesla Cybertruck pe care în august susținea că a primit-o cadou de la el, relatează AFP. Ramzan Kadîrov,

Furtuna Boris: Ursula von der Leyen anunţă un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii

News.ro acum 55 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi, la Wroclaw, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală afectate de inundaţii, informează AFP. La Wroclaw, şefa Comisiei s-a întâl

Nicuşor Dan crede că, în cazul unui cutremur de şase sau şapte grade, planşeul de la Unirii ar rezista / Edilul arată că acesta este încadrat în categoria ”nesatisfăcător” din punctul de vedere al siguranţei, dar expertul nu spune că s-ar prăbuşi

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că pasajul de la Unirii, pentru care Primăria Sectorului 4 propune realizarea în regim de urgenţă a unor lucrări de consolidare, este încadrat în categoria a patra din cinci în ceea ce priveşte sigu

Moscova amenință UE cu războiul nuclear. „Satan II, are nevoie de doar 3 minute şi 20 de secunde pentru a lovi Strasbourg"

Ziare.com acum 2 ore
Amenințare fără precedent a unui înalt oficial de la Moscova. Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), a avertizat, joi, 19 septembrie, că dacă NATO și UE vor permite lovituri aeriene ucrainene cu rachet

BEC: Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe în 1 noiembrie

Mediafax acum 2 ore
În şedinţa de joi, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a adoptat o decizie privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a campaniei electorale. „La alegerile parlamentare din acest an, camp

Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, INTERNATĂ la spital, după ce a căzut în palatul ei de vară

Gandul acum o ora
Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spital, după un incident ce a avut loc la reședința sa de vară, a informat o purtătoare de cuvânt a palatului regal pentru agenţia de presă Ritzau. Regina Margrethe a

Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivarea instanței

Ziare.com acum 2 ore
Decizie surprinzătoare a Înaltei Curți de Justiție. Faptul că Mario Iorgulescu a condus cu 143 de km/oră în localitate, sub influența alcoolului și a cocainei, provocând un accident mortal nu este omor. Această faptă presupune o acțiune îndreptată î

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum 7 ore
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

Stare de alertă într-un oraș din România din cauză că gunoiul nu a mai fost ridicat de mai multe zile

HotNews acum 2 ore
Prefectului judeţului Vâlcea și-a dat acordul pentru declararea stării de alertă în în municipiul Drăgășani, pe fondul unei situaţii de criză cauzate de neridicarea gunoiului menajer de mai multe zile. Starea de alertă urmează să fie oficializată de

Vremea

București
acum

15°
joi

15°/19°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

16°
joi

16°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°