În Antichitate, pentru că de atunci este cunoscută, epilepsia era numită „morbus sacer“; prin urmare, i se recunoştea statutul de boală, dar adjectivul adăugat o plasa într-o lume dincolo de omenesc. Astăzi, dedicându-i un vast capitol de neuropatologie, nu ne oprim la manifestările clinice ale ei, ci, privind-o ca un simptom, investigăm leziunile subiacente ale creierului. Mai mult, putem aborda epilepsia ca un proces, epileptogeneza care modifică funcţionarea firească a creierului ca un mod de reacţie biologică a encefalului, aşa cum este şi febra, sau, în sfârşit, ca un univers cerebral alternativ în care o infinitate de ioni se înghesuie în afara şi înlăuntrul neuronilor, forţând membranele lor sinaptice. (...)

Pentru ca aceste corelaţii cerebrale să poată fi înţelese trebuie să fie în prealabil modelate. Cu acestea şi începând cu celebrul model Hodkin-Huxley, care este încă valabil după o jumătate de secol, păstrându-şi actualit Publicitate atea, s-a ocupat prima comunicare a celei de-a XIX-A Conferinţe Naţionale de Epilepsie, desfăşurată în zilele de 5 şi 6 noiembrie a.c., la Bucureşti. Titlul acesteia a fost: Modele electrofiziologice şi structurale în explorarea reţetelor neuronale la nivelul formaţiunii hipocampice şi al celei de-a doua: Explorarea reţelelor neuronale – arhitectura funcţională a hipocampului – aplicaţii neurologice, ambele prezentate de dl prof. dr. B. Amuzescu. Acelaşi conferenţiar a expus şi sinteza: Terapia celulară în epilepsie, în care descrierea embrio- şi neogenezei neuronilor, migraţia lor spre locurile-ţintă din sistemul nervos central şi multiplicarea conexiunilor dendritice cu formarea de „ghemuri“ ectopice a oferit o bază microhistologică în explicarea focarelor epileptogene. Surprinzător şi plin de consecinţe este faptul că, la adult, chiar apar, în girul dentat, neuroni neoformaţi care îmbogăţesc memoria. De asemenea, cin