Doi foşti angajaţi ai lui Bernard Madoff, au fost arestaţi, fiind acuzaţi de fraudă şi că l-au ajutat pe magnat să pună la punct şi să dezvolte schema Ponzi, prin care a păgubit mii de americani. Sursa: AP Photo
Prin arestarea acestora, Annette Bongiorno şi JoAnn Crupi, persoanelor acuzate în acest caz a ajuns la 8, informează presa americană. Annette Bongiorno a lucrat pentru Madoff mai mult de 40 de ani, în vreme ce JoAnn Crupi a petrecut 25 de ani în echipa acestuia.
Procurorii le-au acuzat pe cele două femei că au efectuat tranzacţii fictive, prin care şi-au păgubit clienţii. Ca urmare a implicării în schema Ponzi, Annette Bongiorno ar fi câştigat mai mult de 14 milioane de dolari în perioada 1975-2008. Ea a investit circa 920.000 de euro din aceşti bani.
JoAnn Crupi a încasat peste 2,7 milioane de dolari numai în 2008, plăţile fiind făcute direct de fostul ei şef.
Dacă vor fi găsite vinovate, Annette Bongiorno va petrece 75 de ani după gratii, iar Crupi 65 de ani, potrivit procurorilor citaţi de presa americană.
Justiţia americană l-a condamnat pe Bernard Madoff la 150 de ani de închisoare, pentru mai multe capete de acuzare, printre care şi fraudă. Schema Ponzi dezvoltată de el este cea mai mare descoperită vreodată.