Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adevărul de Seară Studente accidentate pe trecerea de pietoni de lângă campusul universitar Constanţa

Publicat in Ziua Constanta, vineri 19 noiembrie 2010 ·

Două tinere au fost accidentate, în urmă cu puţin timp, pe trecerea de pietoni de lângă campusul universitar Constanţa.

UPDATE Tânărul care a provocat accidentul se numeşte George Perifan, are 26 de ani şi este din Constanţa. Oamenii legii spun că nu consumase băuturi alcolice înainte de a se urca la volan. Studenta accidentată este Mariana Stoian, de 19 ani, şi stă în gazdă la o mătuşă.

Martorii au spus că una dintre tinere a fost proiectată, la câţiva metri distanţă pe contrasens. Fata a fost preluată de un echipaj SMURD şi dusă la Spitalul Clinic de Urgenţă Constanţa. Colega ei este rănită uşor. Şoferul care care a provocat accidentul conducea un Volkswagen Passat. Poliţiştii se află în acest moment la faţa locului şi fac cercetări pentru a stabili ce s-a întâmplat. Studentele se aflau pe trecerea de pietoni.

www.adevarul.ro/locale/constanta

Două tinere au fost accidentate, în urmă cu puţin timp, pe trecerea de pietoni de lângă campusul universitar Constanţa.

UPDATE Tânărul care a provocat accidentul se numeşte George Perifan, are 26 de ani şi este din Constanţa. Oamenii legii spun că nu consumase băuturi alcolice înainte de a se urca la volan. Studenta accidentată este Mariana Stoian, de 19 ani, şi stă în gazdă la o mătuşă.

Martorii au spus că una dintre tinere a fost proiectată, la câţiva metri distanţă pe contrasens. Fata a fost preluată de un echipaj SMURD şi dusă la Spitalul Clinic de Urgenţă Constanţa. Colega ei este rănită uşor. Şoferul care care a provocat accidentul conducea un Volkswagen Passat. Poliţiştii se află în acest moment la faţa locului şi fac cercetări pentru a stabili ce s-a întâmplat. Studentele se aflau pe trecerea de pietoni.

www.adevarul.ro/locale/constanta

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026

News.ro acum 59 minute
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Tragerea la sorţi a avut loc la sediul FIFA de la Zurich. Faza grupelor va avea

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou

Ziua Constanta acum 14 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură con

Procurorii anticorupţie au cerut AEP listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S România pentru alegerile europarlamentare

News.ro acum 2 ore
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, vineri, Autorităţii Electorale Permanente (AEP) listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024.

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum 2 ore
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Polonia a activat forţele aeriene după atacul Rusiei asupra sistemului energetic din Ucraina

Adevarul acum 22 minute
Armata poloneză a anunţat vineri că au fost activate toate forţele şi mijloacele disponibile în urma ultimelor atacuri aeriene ruseşti împotriva Ucrainei. Au fost intensificate și misiunile de patrulare aeriană. 

Kelemen Hunor, despre cazul Soos Zoltan: Arătarea cu cătuşe a primarului din Târgu Mureş, un MESAJ pe care nu îl putem accepta

Gandul acum o ora
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, vineri, în cadrul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că arătarea în cătuşe a primarului din Târgu Mureş, Soos Zoltan, şi reţinerea acestuia timp de 24 de ore transmite

Emmanuel Macron desemnează noul premier al Franţei. Cine este François Bayrou

Mediafax acum 55 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a ales pe François Bayrou pentru funcţia de prim-ministru al Franţei. Anunţul a fost făcut de Palatul Elysee.

Amenzi de peste 4,2 milioane de lei, date de ANSVSA după trei zile de controale în supermarketuri şi hipermarketuri

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat, după trei zile de controale la supermarketuri şi hipermarketuri, amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei, constatând nereguli precum depo

Percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare privind instigarea publică şi incitarea la violenţă, ură sau discriminare, în mediul online/ Sunt vizate îndemnuri de ucidere a unor persoane sau de aruncare în aer a unor clădiri

News.ro acum 3 ore
Procurori de la mai multe unităţi de Parchet din ţară fac, vineri, percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare în care există suspiciunea comiterii unor infracţiuni de instigare publică şi incitare la violenţă, ură sau discriminare, în me

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°