După cinci ani de muncă asiduă, cea mai înaltă statuie din lume care îl reprezintă pe Iisus Hristos, este pregătită de inaugurarea oficială, ce va avea loc duminică, pe 21 noiembrie.
Finalizarea statuii de 33 de metri a fost amânată cu aproximativ o lună de zile, după o încercare eşuată a unei macarale de 400 de tone de a ataşa capul statuii de restul monumentului.
Foto: Sky News
Statuia din oraşul polonez Swiebodzin a fost creată de preotul bisericii, Sylvester Zawadzki, şi a fost construită exclusiv din banii proveniţi din donaţii private şi anonime.
Construirea monumentului gigant a dus la împărţirea polonezilor în două tabere: în timp ce susţinătorii proiectului, conduşi de preotul Zawadzki, sunt mândri de cea mai înaltă statuie din lume a lui Iisus Hristos, există şi catolici polonezi care au adus acuzaţii de megalomanie la adresa Bisericii.
"Este un monstru de statuie, care nu are nimic de-a face cu învăţătura creştină. Ne face de râs", a declarat editorul unui ziar local, care a condus o companie de stopare a proiectului.
De altfel, experţii în construcţii şi-au exprimat deja îngrijorarea cu privire la rezistenţa fundaţiei. "Îi dăm maximum 20 de ani. Apoi, se va dărâma", a fost declaraţia unui expert, citat de The Guardian.
VIDEO Simbol-record al credinţei
Deşi monumentul în sine are o înălţime de 33 de metri - un metru pentru fiecare an din viaţa Mântuitorului, coroana de aur şi piedestalul pe care este ridicată statuia fac însă ca monumentul să măsoare, în total, 51 de metri în înălţime.
Foto: Sky News
Astfel, statuia este mai înaltă decât Hristos al Concordiei din oraşul bolivian Cochabamba (34,20 metri), şi decât Hristos din Rio de Janeiro (39,6 metri).
Cu toate acestea, nu depăşeşte dimensiunile celei mai înalte statui din Europa, care se găseşte