Mai multe organizaţii din domeniul protecţiei mediului şi dezvoltării durabile şi comunitare au constituit primul parteneriat nonguvernamental pentru o Politică Agricolă Echitabilă şi Sustenabilă – PAES, anunţă un comunicat de presă. Sursa: REUTERS
Asociaţia Grupul de Iniţiativă Radu Anton Roman, ARC 2020 (Agricultural and Rural Convention), Asociaţia de Ecoturism din România, Fundaţia Adept, Fundaţia CIVITAS pentru Societatea Civilă, Centrul de Asistenţă Rurală, Societatea Ornitologică Română/BirdLife România şi WWF îşi propun ca PAES să devină o platformă a societăţii civile. Obiectivul este să transmită un mesaj comun al organizaţiilor membre, privitor la o nouă politică europeană în domeniul agriculturii şi al dezvoltării rurale.
„Constituirea PAES a pornit de la faptul că în România nu există încă un dialog continuu şi transparent între ministere, instituţii publice şi societatea civilă. PAES se vrea a fi o voce puternică ce promovează acest dialog, precum şi concretizarea principiilor şi a soluţiilor în propuneri concrete, echitabile şi sustenabile de reformă a Politicii Agricole Comune”, se arată în comunicatul de presă.
Acest parteneriat deschis, căruia i se pot alătura şi alte organizaţii, a fost stimulat de publicarea recentă, de către Comisia Europeană, a comunicării “PAC la orizontul anului 2020: să facem faţă provocărilor hranei, resurselor naturale şi celor teritoriale”, un pas important în procesul de reformă a PAC. În paralel, ARC-2020 (Agricultural and Rural Convention), o platformă de organizaţii ale societăţii civile europene susţinută şi de unele organizaţii din România, a prezentat Comisiei Europene, Parlamentului European, Comitetului Regiunilor şi Comitetului Economic şi Social European “Comunicarea din partea Societăţii Civile către Instituţiile Europene privind viitoarea Politică Agricolă şi Rurală”.
Noile provocări în agr