Considerat "ultimul regim stalinist din lume", aflat într-un moment de schimbare a liderului, Coreea de Nord rămâne una dintre cele mai grave probleme rămase nerezolvate la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi agravate de-a lungul Războiului Rece.
Phenianul nu mai răspunde nici la "comenzi" de la foştii aliaţi ideologici de la Beijing şi Moscova, nici nu se arată gata să renunţe la programul nuclear în schimbul ajutorului economic promis de SUA. Ştirile verificabile dinspre capitala nord-coreeană ajung greu către statele direct interesate de rezolvarea conflictului (Coreea de Sud, Japonia, SUA, China şi Rusia), care au purtat negocieri cu Phenianul până în 2009. Tratativele au fost sistate de testele cu rachete nord-coreene şi de continuarea programului de îmbogăţire a uraniului, care ar putea fi folosit în focoase nucleare.
Ceea ce se ştie este că la Phenian se pregăteşte schimbul de generaţii între liderul suprem Kim Jong Il şi cel de-al treilea fiu al său, King Jong Un. Incidentul de marţi, precum şi cel din martie 2010 - când o corvetă a Marinei sud-coreene a fost scufundată, iar 46 de militari au murit - au fost puse pe seama intenţiilor regimului de a-şi arăta că un nou lider nu înseamnă un stat mai slab.
Coreea a fost împărţită în două state, în 1945, după înfrângerea Japoniei, care ocupa ţara din 1910. La nord de Paralela 38, în zona de ocupaţie sovietică, s-a constituit un regim comunist, care avea să atace jumătatea sudică a ţării în iunie 1950. SUA au organizat o coaliţie sub egida ONU, dar ceea ce părea o simplă intervenţie poliţienească de alungare a invadatorilor s-a transformat într-un război de uzură.
În septembrie 1950, 90% din suprafaţa Coreei de Sud a fost ocupată de nord-coreeni, după un atac fulger, pentru ca, în noiembrie, mai bine de două treimi din Coreea de Nord să fie ocupate de trupele ONU. În 1951, China
