Jurnaliştii celebrului cotidian italian "La Gazzetta dello Sport" au dezvăluit că avocaţii fotbalistului Adrian Mutu au încercat în zadar săptămâna trecută să ajungă la un acord cu albanezul Berat Racaj, ospătarul băgat în spital de internaţionalul româna acum o lună.
Avocaţii fotbalistului Adrian Mutu s-au întâlnit acum câteva zile cu cei ai albanezului Berat Racaj, omul bătut cu bestialitate de internaţionalul român pe 23 octombrie într-un local din Florenţa.
Avocaţii lui Mutu au încercat să ajungă la o înţelegere cu reprezentanţii lui Berat Racaj în vederea încheierii unei înţelegeri cu privire la retragerea plângerii în schimbul unei sume de bani.
Informaţia a fost dată publicităţii de "La Gazzetta dello Sport" şi e citată de "www.violanews.com", siteul suporterilor echipei Fiorentina Florenţa.
Avocaţii kosovarului bătut de Mutu au refuzat însă propunerea lui Adrian Mutu.
În dimineaţa zilei de 23 octombrie, Adrian Mutu a bătut un ospătar într-un local din Florenţa.
Originar din Kosovo, Berat Racaj a ieşit şifonat serios din mâinile lui Mutu. "Trebuie să-şi refacă faţa", au spus avocaţii săi.
Adrian Mutu a încercat la un moment să dea conflictului o tentă rasistă. Mutu a spus că l-a bătut pe Racaj pentru că l-a făcut "ţigan".