Compania Ozone Homes va construi în nordul Capitalei, în localitatea Tunari, un complex rezidenţial cu apartamente ecologice, realizate din materiale care permit facturi la energie cu circa 30-40% mai mici faţă de locuinţele clasice. Sursa: Vlad Stanescu
Proiectul pilot, denumit Avalon Residence, va cuprinde aproximativ 40 de apartamente cu două şi trei camere, cu suprafeţe construite între 51 şi 74 mp. Unităţile vor fi dispuse în trei blocuri de tip P+1, iar preţurile vor varia între 42.500 euro şi 63.750 euro, la care se adaugă 5% TVA.
Astfel, casele vor fi construite pe un sistem de panouri structurale izolatoare (panouri SIP - Structurated Insulated Panel), care sunt produse într-o fabrică de la Clinceni, în care s-a investit un milion de euro. Potrivit reprezentanţilor companiei, noul sistem de construcţii ce foloseşte panourile structurale SIP poate aduce economii la întreţinere pentru o garsonieră (51 mp) de 625 lei/an, adică 19.548 lei în 30 de ani, echivalentul a 15% din valoarea locuinţei.
Costul utilităților, prioritar
Românii nu îşi vor mai construi locuinţe ca să arate altora ce case au ei, ci unele care să corespundă nevoilor lor", spune Andrew Prelea, care deţine controlul companiei Ozone Homes. Astfel, prioritar în viitor va fi costul utilităţilor.
Locuinţele nu vor fi racordate la reţeaua de gaze, ci sunt proiectate să folosească doar electricitate şi vor folosi pentru încălzire pompe de căldură aer-aer (care recuperează căldura din aer).
Apartamentele vor avea bucătăria mobilată şi echipată cu aparatură electrocasnică, baia utilată, loc de parcare, acces la facilităţile comune: piscină, loc de joacă, teren de minigolf, pază. Locuințele de la parter au grădină privată, de 12 metri pătraţi (care va costa în plus 1.500 de euro), iar cele de la etaj vor avea balcon.
Pentru primul imobi