Captivi într-un labirint de sticlă şi în imposibilitatea de a comunica mai departe de aceşti pereţi. Aşa sunt descrişi sugestiv copiii cu elemente autiste în comportament. Cei care ajung să-i cunoască spun însă că sunt afectuoşi, oferind iubire infinită.

După aproape patru decenii de muncă în postul de asistent medical, Elena Ignat, în vârstă de 58 de ani, ar fi putut să ducă o viaţă liniştită de pensionară. Ideea că trebuie să ajute în continuare copiii a îndemnat-o însă, în urmă cu şase ani, pentru prima dată, să ia un copil în plasament. Ultimii doi însă pe care îi creşte i-au schimbat radical existenţa. „Faptul că ambii băieţi au suferinţe psihice nu m-a descurajat. Din contră, am făcut un pariu cu mine şi mi-am impus să lupt până la capăt pentru a-i salva“, povesteşte, femeia, cu bucurie în glas. Progrese

Deşi nimeni nu i-a dat nicio şansă de reuşită, în ultimele două luni, unul dintre băieţei a făcut progrese remarcabile.„ Înfiinţarea unei grădiniţe pentru copiii cu astfel de probleme, cred eu, rezolvă într-o mare măsură o situaţie de acest gen. Am trăit pe propria piele cum Marian, unul dintre băieţeii mei a început să vorbească“, povesteşte femeia.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Călăraşi