Managerul general al "roş-albaştrilor", "tamponat" de "Cacao". Revenirea lui Mihai Stoica la Steaua coincide cu izbucnirea unor noi conflicte în Liga I la fotbal. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU
Scandalagiu de meserie, Stoica a lansat primul atac chiar în ziua reînscăunării sale în Ghencea.
Supărat pe o remarcă făcută de fostul fotbalist Adrian Matei la adresa atacantului stelist Romeo Surdu, Meme a explodat: "Matei să se ducă să-şi facă un control! Să nu se mai ia de jucătorii Stelei. Surdu e un băiat sensibil".
Proaspătul manager general al Stelei a mai ameninţat că, în cazul în care cineva îşi va permite să-i critice pe jucătorii Stelei, "se va trezi fiara din el"!
Fost jucător la toate cele trei mari forţe ale Capitalei, Steaua, Dinamo şi Rapid, Matei nu s-a lăsat impresionat de tupeul lui Meme. "Cacao", aşa cum e poreclit fostul apărător, i-a răspuns ieri oficialului stelist. "N-am spus nimic jignitor la adresa lui Surdu. Am comentat o fază, când Surdu a ratat o ocazie mare contra Rapidui. Am zis că n-are sânge în «instalaţie», atâta tot", ne-a declarat ieri Adrian Matei.
"Nu mai există principii, iar epilogul va fi trist"
Apoi şi-a explicat motivele care l-au determinat să critice: "Surdu e de ceva vreme la Steaua. Nu se mai pune problema adaptării. N-ar trebui să se precipite în astfel de situaţii, când e singur cu portarul. Am jucat la Steaua alături de atacanţi adevăraţi, aşa că am dreptul să vorbesc. Am fost coleg cu Dănciulescu, Sabin şi Adrian Ilie, Vlădoiu, Ciocoiu, Lăcătuş, care făceau oricând diferenţa".
Adi Matei îi reaminteşte oficialului un episod petrecut cu ceva vreme în urmă, când Mihai Stoica l-a sfătuit pe Florin Lovin să plece de la echipă, dacă e afectat de criticile patronului Gigi Becali! "Un om ca Stoica ar trebui să se ducă să-şi facă un control medical, nu eu!