Fresce vechi de peste 100 de ani au fost descoperite în clădirea celei mai vechi universităţi din ţară.
Lucrările murale care împodobeau acum 114 ani pereţii Aulei „Gh. Asachi"din corpul principal de clădire al Universităţii „Al. I. Cuza" vor putea fi admirate din nou de ieşeni după decenii în care au stat acoperite. Cu ocazia unor lucrări de rutină, de reparare a intrării în Aula care aparţine Universităţii Tehnice (UTI), constructorii au descoperit picturile. Munca migăloasă de recondiţionare a frescelor a revenit, astfel, unei echipe de specialişti, aceeaşi care a realizat şi lucrările de la Biblioteca Centrală Universitară.
„Nu se ştie exact când au fost acoperite frescele. Noi bănuim că după cel de-al Doilea Război Mondial, când, datorită condiţiilor dificile, reparaţiile după bombardamente s-au făcut cum s-a putut", spune acad. Horia Teodorescu, prorector al Universităţii Tehnice.
Portretul Regelui Carol I şi al Elisabetei acoperit de picturi
Dorinţa celor de la UTI este să păstreze cât mai mult din vechile lucrări. „Unde am găsit o bucată, o păstrăm integral şi restul completăm cu modelul nou, patinat", explică Florin Tâbârnea, coordonatorul echipei de restaurare.
Până acum lucrările s-au extins doar la nivelul holului din faţa Aulei şi al intrărilor. Acestea vor fi finalizate până în luna decembrie, după care echipa va intra în sală. Aici, însă, sunt aşteptate alte surprize, la fel de valoroase. Pe peretele din spatele prezidiului sunt în prezent două portrete, al lui Petru Poni şi al lui Gheorghe Asachi.
„Este posibil ca în spatele lor să fie cei doi regi, Carol I şi Elisabeta. Sigur este ceva dedesubt", a precizat Maria Ana Zup, şeful serviciului tehnic al Comisiei Regionale a Monumentelor Istorice Moldova.
Citeşte şi:
Iaşi: Universitatea „Gheorghe Asachi“ sărbătoreşte un secol