Cel mai hulit model Porsche, SUV-ul Cayenne, este, în același timp, și cel mai bine vândut autoturism din gama producătorului auto german. Toate celelalte modele Porsche – Panamera, 911, Boxster și Cayman – depășesc doar cu puțin performanțele comerciale reușite de Cayenne. Sursa: PORSCHE
Vânzările producătorului de autoturisme de lux Porsche au crescut spectaculos în perioada august-octombrie, până la 21.218 unități, indică ”carscoop.com”.
În comparație cu intervalul similar precedent, Porsche a comercializat cu 86,4% mai multe unități.
7.082 de autoturisme Porsche au ajuns la clienți europeni. A doua piață în ordinea numărului de vânzări, cea din Statele Unite ale Amercii, a contribuit cu 6.632 de unități.
Cel mai bine vândut model din gama Porsche rămâne Cayenne, SUV-ul hulit de fanii mărcii, dar și de specialiștii care, la momentul apariției sale (în 2002) au considerat că nu se pliază în niciun fel pe tradiția sportivă a mărcii.
Clienții cu bani, poate mai puțin puși la punct cu lecția de istorie, dar convinși că un SUV pe care scrie Porsche le poate oferi un mijloc de transport cu care să se mândrească, aleargă încă după modelul ajuns deja la a doua generație.
Nu trebuie să surprindă pe nimeni că aproape jumătate din totalul mașinilor comercializate de Porsche în intervalul menționat – 10.292 de unități – aparțin gamei Cayenne.
La mare distanță, cu 5.778 de unități vândute, stă Panamera, cel mai nou model intrat în portofoliul producătorului german.
Tradiționalele modele sportive Porsche – 911, Boxster și Cayman – se pot lăuda cu rezultate sensibil inferioare: 3.130, 1.089, respectiv, 929 de unități comercializate.
În România, pe primele nouă luni ale anului în curs, Porsche a comercializat numai 55 de mașini noi, potrivit statisticii Asociației Producătorilor și