Vaclav Klaus ar dori ca Guvernul de la Praga să păstreze coroana cehă, la fel cum Danemarca, Marea Britanie şi Suedia şi-au menţinut valutele lor, deoarece el consideră că euro va supravieţui crizei, dar "cu preţul stabilirii unei Uniuni Fiscale Europene, îndepărtată de la principiile democratice"
"Criza euro" face ca nimeni să nu mai recomande aderarea la Uniunea Monetară Europeană (EMU), consideră preşedintele Cehiei, Vaclav Klaus, care a cerut Guvernului de la Praga să negocieze cu liderii UE "exceptarea" ţării sale de la adoptarea monedei unice europene.
Klaus consideră că euro va supravieţui celei mai grave crize prin care trece de la lansarea din 1999, dar "cu preţul unor mari transferuri fiscale şi a unei distribuţii intercontinentale, care înseamnă stabilirea unei Uniuni Fiscale Europene, îndepărtată de la principiile democratice".
Citată de siteul ceh iDNEZ.cz, declaraţia lui Klaus este însoţită de altă ştire de pe aceeaşi sursă care susţine că liderul ceh încearcă să determine negocieri între Praga şi Bruxelles, pentru ca Cehia să-şi păstreze moneda naţională. Câtă vreme Danemarca, Marea Britanie şi Suedia au făcut acelaşi lucru, Klaus cere acelaşi tratament şi pentru ţara sa.
Numai că, spre deosebire de statele respective, care şi-au negociat neaderarea la euro în anii `90, Cehia s-a angajat că va fi parte a EMU prin tratatul de aderare la UE. Practic, cehii sunt obligaţi să accepte moneda unică, din momentul în care economia va fi pregătită.
Acel moment ar putea veni în maximum 2-3 ani, după ce, la 1 ianuarie 2011, celor 16 state euro din prezent li se va adăuga şi Estonia. De fapt, mai devreme sau mai târziu, toate cele 12 state - 10 fost comuniste, plus Malta şi Cipru - intrate în UE în ultimele două valuri de extindere (2004 şi 2007) şi-au asumat obligaţia de a adera la euro.
Euro, văzut ca sursă de "stagnare economic