Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Infecţiile cu HIV riscă să scape de sub control

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 26 noiembrie 2010 ·

Programul naţional de luptă împotriva HIV/SIDA este în pericol să fie întrerupt. Asta pentru finanţarea care a venit în ultimii trei ani din partea Fondului Global de Luptă Împotriva SIDA, Tuberculozei şi Malariei s-a finalizat şi nu mai poate fi continuată.

"Fundaţia Romanian Angel Appeal (RAA) lansează un apel către factorii politici, sectorul guvernamental şi sectorul ONG, cu privire la necesitatea asigurării din bugetul naţional a unei finanţări corespunzătoare pentru continuarea programului de luptă împotriva HIV/SIDA. Singura soluţie care poate feri România de un al doilea val epidemic cu infecţie HIV este

investiţia în programe de prevenire", declară Silvia Asandi, General Manager Romanian Angel Appeal, coordonator al programului.

Program de 8,7 milioane de euro

Ultimul grant pentru programul HIV/SIDA acordat ţării noastre de Fondul Global a fost gestionat de Fundaţia RAA între 2007 şi 2010.

Programul, în valoare de 8,7 milioane de euro, a implicat 27 de organizaţii neguvernamentale şi instituţii publice care au implementat 85 de proiecte naţionale sau regionale ce au avut ca principale obiective menţinerea unei incidenţe scăzute a infecţiei cu HIV şi servicii de suport pentru integrarea socială şi profesională a tinerilor care trăiesc cu HIV/SIDA.

Peste 100.000 de persoane din grupuri vulnerabile la infecţia cu HIV au beneficiat gratuit de programe de prevenire a HIV/SIDA (utilizatori de droguri injectabile, persoane care practică sexul comercial, comunitatea gay, persoane fără adăpost, membri ai comunităţii roma etc.). În plus, peste 17.700 de persoane aparţinând grupurilor vulnerabile au beneficiat de consiliere şi testare HIV gratuită.

De asemenea, în cadrul programului, au fost realizate - în premieră în România - studii de supraveghere serologică şi comportamentală a grupurilor vulnerabile la inf

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 3 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul cucerit în Kursk după contraatacuri rusești

Ziua Constanta acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum o ora
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

MAE, atenţionare de călătorie pentru Italia – Grevă în transportul feroviar de sâmbătă seară până duminică seară/ Posibile perturbări în circulaţia trenurilor

HotNews acum 18 minute
Ministerul Afacerilor Externe a transmis, sâmbătă, o atenţionare de călătorie pentru românii care intenţionează să călătorească sau să tranziteze Italia, în legătură cu greva din transportul feroviar. Potrivit MAE, de sâmbătă seară, de la ora 21.00,

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum o ora
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 2 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°