Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franks, FMI: Putem oricând să dăm mai mulţi bani României

Publicat in Ziarul Financiar, luni 29 noiembrie 2010 ·

România nu va întâmpina dificultăţi majore ca urmare a problemelor cu care se confruntă unele state din Europa, întrucât Guvernul a decis deja să continue programul cu FMI, care va asigura României toate resursele necesare, a declarat şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.

"Dacă o ţară va avea dificultăţi majore în viitor, şi nu mă aştept ca acest lucru să se întâmple pentru România, putem oricând să creştem valoarea oricărui aranjament pentru a aloca un sprijin suplimentar. Faptul că România s-a angajat să continue programul cu FMI reprezintă o siguranţă, o poliţă de asigurare în vremuri foarte incerte. Sunt probleme în Europa şi există multă incertitudine pe pieţele internaţionale, dar România are asigurarea că dispune de sprijinul UE şi al FMI", a spus Franks. El a arătat că problemele din Europa reprezintă şi unul dintre motivele pentru care preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc au decis să continue înţelegerea cu FMI. Franks a menţionat că încă nu a fost discutată valoarea viitorului acord.

"Nu este o situaţie stabilă încă în Europa emergentă, astfel că pericolul persistă, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care Guvernul a luat decizia să negocieze un nou aranjament cu Fondul. Cu toate acestea, riscul este mult mai mic decât acum doi ani." În acest context, el a menţionat că ar fi periculos pentru România să renunţe la măsurile de ajustare adoptate, pentru că ar apărea problema finanţării deficitului bugetar, iar datoria publică ar putea creşte la un nivel considerat nesustenabil de pieţele internaţionale.

Franks a arătat că în programul actual, cu un deficit bugetar de 4,4% pentru anul viitor şi de sub 3% pentru 2012, datoria publică a României nu va depăşi 40% din PIB, nivel care ar produce "nervozitate" pe pieţele internaţionale pentru o ţară ca România. El a arătat că, pe termen mediu, România poate modifica n

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 2 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Putin anulează datoriile financiare ale soldaţilor ruși care se angajează să lupte cel puțin un an în Ucraina

Adevarul acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care soldaţii care semnează cu Ministerul Apărării un contract pentru a lupta pe frontul din Ucraina vor fi scutiţi de datoriile financiare acumulate.

Andy Murray îl va antrena pe fostul său rival Novak Djokovic la Australian Open în 2025

Mediafax acum 19 minute
Andy Murray îl va antrena pe Novak Djokovic la Australian Open în 2025. De asemenea, cei doi vor lucra împreună în extrasezon. Acesta va fi primul rol de antrenor al lui Murray de la retragerea din activitatea de jucător.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

AUR va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe pentru nereguli la votare

Mediafax acum 19 minute
AUR anunţă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu. Reprezentanţii partidului spun că sunt „nereguli constatate în secţiile de votare din diaspora”. Anterior, şi USR a anunţat că depune o plângere penală pent

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum o ora
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 2 ore
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

0°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°