La un an după eşecul summitului de la Copenhaga, unde participanţii nu au reuşit să încheie un acord global privind reducerile emisiilor de gaze cu efect de seră, reprezentanţi ai aproape 200 de state şi ai unor organizaţii regionale şi internaţionale şi-au dat întâlnire la Conferinţei ONU de la Cancun, în Mexic. Sursa: Reuters
Timp de 12 zile aceştia vor dezbate problemele globale cauzate de schimbările climatice. Miza rămâne însă ca Statele Unite şi China să accepte calendarul susţinut de ONU în privinţa reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, notează publicaţia EU Observer.
Zeci de mii de victime ale încălzirii globale
Asta în condiţiile în care numărul oamenilor ucişi de inundaţii sau secete în ultimul an s-a dublat, potrivit agenţiilor de ajutorare. Iar principala cauza o reprezintă încălzirea globală, potrivit site-ului telegraph.co.uk. MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Schimbările climatice la Conferinţa ONU de la Cancun
Datele oficiale din Marea Britanie arată că 21.000 de oameni au murit de-a lungul anului în dezastre cauzate de vreme, de două ori mai mulţi decât în 2009. Chiar dacă mulţi rămân sceptici când aud de încălzirea globală, anul acesta a crescut şi numărul evenimentelor meteo extreme.
Iar un expert britanic al agenţiei Oxfam, Tim Gore, dă ca exemplu inundaţiile din Pakistan şi seceta din Rusia, ambele cauzate, susţine el, de către schimbările climatice.
„Situaţia se va înrăutăţi. De aceea avem nevoie, mai mult ca oricând, de consens şi progres la Cancun”, a spus acesta, potrivit telegraph.co.uk. Cifrele calculate de Oxfam au fost prezentate, astăzi, în debutul conferinţei, agenţia britanică solicitând deschiderea unui nou „Fond Verde” de cel puţin 100 de miliarde de dolari pe an, pentru a ajuta ţările sărace, în lupta cu natura dezlănţuită, până în 2020.
Totuşi, secretartul britanic pe probleme de en