Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roger Federer, campionul campionilor » Cercul închis

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 29 noiembrie 2010 ·

Roger Federer a cucerit aseară pentru a cincea oară Turneul Campionilor, într-un an pe care-l începuse învingător la Melbourne

Săptămîna perfectă a lui Roger. Fără ezitări, fără crispare ori încordare, fără greşeli neforţate de necrezut. Fără momente largi în care adversarii izbuteau să-l domine, să-i scoată în faţă condiţia umană şi să-i lase în umbră geniul. Săptămîna în care elveţianul şi-a recăpătat complet fluiditatea în joc, lejeritatea loviturilor fenomenale şi agresivitatea ucigătoare. Şi pentru că a fost săptămîna perfectă, ea nu se putea încheia decît cu un premiu.

Roger superior

Aseară, Federer a recucerit titlul la Turneul Campionilor, trofeu pe care îl mai cîştigase de alte patru ori, în 2003, 2004, 2006 şi 2007. Cu cinci victorii, a devenit egalul lui Ivan Lendl şi al lui Pete Sampras. În alte privinţe, e peste aceştia. Aşa cum ieri a fost, necruţător şi splendid în superioritatea sa, şi peste Rafa Nadal, numărul unu ATP la zi. Pentru spaniol, o finală la Masters reprezintă mai mult decît ce reuşise pînă acum (două semifinale, în 2006 şi 2007, în ambele ocazii învins de Roger). Un soi de consolare, confirmată şi de faptul că aseară Federer a fost mai bun.

Anul se va încheia însă cu Nadal pe primul loc, detaşat, după un sezon în care s-a impus în trei turnee de Mare Şlem, Roland Garros, Wimbledon şi US Open, şi în alte patru concursuri. Roger este al doilea. Elveţianul şi-a închis cercul: în ianuarie cucerea, la Melbourne, al 16-lea trofeu de Grand Slam al carierei. Acum, în noiembrie, triumfă la Masters. Rivalitatea continuă.

14-8 în favoarea lui Rafael Nadal e acum raportul meciurilor directe dintre spaniol şi Roger Federer

18 finale au jucat cei doi unul contra celuilalt, 12 revenind lui Rafa şi 6 lui Roger

Roger Federer a cucerit aseară pentru a cincea oară Turneul Campionilor, înt

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 52 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 29 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 52 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 3 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°