Bugetul estimat de aplicare a schemei de sprijin a energiei verzi în perioada 2010-2020 este de circa 10,5 miliarde de euro, sumă care va fi suportată de toţi consumatorii. Astfel, faţă de preţul actual al energiei, facturile ar putea fi în 2017 cu circa 30% mai mari.
Impactul regenerabilelor în preţul energiei electrice la consumator ar putea ajunge la 33 euro/MWh, în 2017, potrivit lui Zoltan Naggy-Bege, director din cadrul Agenţiei Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Astfel, preţul plătit de consumatorul final va creşte cu aproximativ 30% faţă de nivelul actual. Creşterea exactă va depinde de preţul energiei în 2017.
"Este foarte mult, consumatorul casnic român are o limită a suportabilităţii. Şi consumatorul industrial va fi foarte afectat. Dacă există o cale să atingem aceste ţinte cu costuri mai mici, o vom alege", a spus oficialul ANRE.
La aceste costuri se adaugă și cele legate de poluare. În 2013, consumatorul final va fi nevoit să plătească cu 27 de euro în plus pe MWh, dacă termocentralele vor trebui să cumpere certificate de emisii CO2 pentru fiecare tonă de dioxid de carbon eliberată în atmosferă, potrivit declaraţiilor făcute de Alexandru Săndulescu, director pentru politici energetice din cadrul Ministerului Economiei. Estimarea ministerului a fost făcută într-un scenariu în care ponderea producţiei de electricitate pe cărbune în total producţie şi nivelul de emisii se menţin la nivelurile actuale, iar un certificat de emisii va costa 35 de euro.
Eolienele opresc reactoarele de la Cernavodă
Pe de altă parte, Mihai David, director general al Hidroelectrica, a precizat că la 3.000 de MW eolieni instalaţi, s-ar putea ajunge la situaţia în care noaptea, când consumul scade foarte mult, să fie nevoie de oprirea centralei nucleare de la Cernavodă. Aceasta, în condiţiile în care legislaţia prevede