Celebrul actor Leslie Nielsen a încetat din viaţă, la vârsta de 84 de ani, ca urmare a unor complicaţii pulmonare. A lăsat amintirea unor roluri magistrale din filme precum "Airplane!" sau "Naked Gun". Sursa: REUTERS
Actorul de origine canadiană a murit, ieri, în jurul orei locale 5.34, la un spital de lângă reşedinţa sa din Fort Lauderdale. Alături i-au fost soţia Barbaree şi prieteni.
Leslie Nielsen a devenit celebru, printre altele, pentru figura sa imperturbabil serioasă, despre care se spune că este perfectă pentru rolurile dramatice. Cu toate acestea, timpul a demonstrat că seriozitatea lui a fost perfectă pentru a întruchipa cu succes personaje de comedie.
Cu râsul în vene
"Sigur (surely, engl. - n.r.) nu eşti serios", i-a spus un pasager lui Nielsen, în filmul "Airplane!" (1980), o peliculă de succes, care a marcat, de altfel, momentul de cotitură al actorului dramatic, devenit peste noapte un star de comedie.
Replica lui Leslie, "Sunt cât se poate se serios. Şi nu-mi mai spune Shirley", a devenit una dintre cele mai memorabile ale carierei sale, dar şi o esenţă a traiectului pe care actorul avea să-l urmeze până la finalul vieţii.
O sută de filme şi două stele
Leslie Nielsen a jucat în peste o sută de filme şi are o stea pe Bulevardul Celebrităţilor de la Hollywood şi una pe Canada’s Walk of Fame. A avut roluri memorabile în serialele americane de succes "Peyton Place", "Dr Kildare", "Evadatul", "Kojak" şi "M.A.S.H.".
Cunoscut în toată lumea a ajuns cu filmele "Airplane" (1980), "Spionul Dandana" (1996) ori trilogia "Naked Gun" (1988, 1991, 1994) unde îl joacă pe locotenentul de poliţie Frank Drebin.
Nielsen a ajuns la Hollywood la începutul anilor ’50, iar, datorită staturii sale impozante şi a părului blond, a fost ales de producători pentru a interpreta ro