In acest moment, nici un obor organizat in judetul Iasi nu functioneaza in conditii legale. Targurile de animale nu sunt autorizate sanitar-veterinar, iar conditiile de igiena in care se desfasoara comertul nu sunt verificate. "Noi incercam de cativa ani sa-i convingem pe primari sa solicite autorizatii sanitar-veterinare, mai ales ca in unele comune targurile de animale au fost modernizate si intrunesc conditiile impuse de noi, dar nu am avut succes. In acest moment, din cele peste 20 targuri mari organizate in judet, nici unul nu are autorizatie", a declarat Victor Budeanu, directorul adjunct al Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor.
Potrivit inspectorilor DSVSA, oboarele organizate la Scanteia, Podu Iloaiei, Tibana, Harlau, Targu Frumos, Sipote, Lespezi si Raducaneni pot obtine autorizatie sanitara, dar pentru aceasta primarul comunei trebuie sa faca demersurile necesare pentru intrarea in legalitate.
Fara purcei in targul de animale
Pentru a-i convinge pe primari, inspectorii DSVSA au facut adrese scrise prin care le aduce la cunostinta ca oboarele nu pot functiona fara autorizatie sanitar-veterinara. "Cand facem verificari in zona, ne intalnim si cu cei din administratia locala pentru a le explica prevederile legale. Edilii primesc si o copie dupa Ordinul 45/2010, unde sunt trecute normele pentru autorizare", a adaugat Victor Budeanu. Potrivit legislatiei in vigoare, in oboare este interzisa vinderea purceilor vii, iar pasarile si animalele trebuie sa provina doar din exploatatii non-profesionale. De asemenea, spatiul trebuie sa fie imprejmuit, sa aiba un program de functionare si sa asigure conditii pentru controlul sanitar-veterinar. Totodata, in oboare trebuie asigurat un spatiu pentru izolarea animalelor bolnave si pastrarea celor moarte pana la preluarea de catre o unitate specializata.
In a