Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă un pas în proiectul controlului poluării cu nutrienţi

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 1 decembrie 2010 ·

Proiectul „Controlul integrat al poluării cu nutrienţi”, implementat de Ministerul Mediului şi Pădurilor, intră în etapa licitaţiilor, după ce o misiune a Băncii Mondiale a analizat progresul proiectului în perioada martie-noiembrie 2010. Sursa: Florin Băltăreţu

Concluziile misiunii au fost că implementarea proiectului se aproprie de jumătatea perioadei şi că partea de pregătire a înregistrat un progres semnificativ, acum fiind posibilă lansarea licitaţiilor şi demararea lucrărilor de construcţie, anunţă un comunicat de presă.

Proiectul, demarat în 2008 cu sprijinul Băncii Mondiale, urmăreşte reducerea deversărilor de nitraţi în apă şi, în final, reducerea poluării cu nitraţi a Dunării şi Mării Negre, prin investiţii în 86 de localităţi din zone vulnerabile la acest tip de poluare.

În cadrul misiunii de lucru au fost vizitate localităţile Albeştii de Argeş şi Balta Albă, desemnate centre de demonstraţie şi instruire (CDI) în cadrul proiectului, fiind vizionate amplasamentele în care vor fi construite platformele pentru colectarea şi compostarea gunoiului de grajd. Licitaţia pentru achiziţia echipamentelor pentru colectarea şi managementul gunoiului de grajd este în desfăşurare iar licitaţiile pentru realizarea lucrărilor de construcţie în 8 localităţi CDI vor fi demarate în cursul lunii decembrie 2010, urmând ca execuţia lucrărilor să se finalizeze la mijlocul anului 2011.

Campanie de informare a populaţiei

În completarea investiţiilor privind colectarea, procesarea şi administrarea gunoiului de grajd provenit din gospodăriile populaţiei din zone desemnate vulnerabile la poluarea cu nitraţi, proiectul va finanţa lucrări de canalizare şi epurare a apelor uzate menajere în localităţile Albeştii de Argeş, judeţul Argeş şi Sălacea, judeţul Bihor, contribuind în acest fel la reducerea poluării cu nitraţi a apelor din acu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie,în Suceava: Două maşini, în care se aflau şapte persoane, s-au ciocnit/ Patru victime erau încarcerate, fiind declarate moarte/ Un copil, găsit mort sub o maşină răsturnată/ Alţi doi copii, la spital - FOTO, VIDEO

News.ro acum 11 ore
Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe DN 2, în judeţul Suceava, în acestea aflându-se şapte persoane. Patru dintre victime, adulte, au fost încarcerate, iniţial trei din ele fiind declarate decedate. Pentru a patra s-au făcut manevr

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 8 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Joe Biden îl va primi pe Donald Trump la Casa Albă pentru discuții despre tranziția de putere

Ziare.com acum 7 ore
Joe Biden îl va întâmpina pe Donald Trump, viitorul președinte al SUA, miercuri la ora 16:00 GMT, în Biroul Oval, conform anunțului purtătoarei de cuvânt Karine Jean-Pierre, citată de AFP și Agerpres. Biden a promis că va asigura un transfer de pute

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 8 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Primii români din diaspora au votat prin corespondență pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

HotNews acum 12 ore
Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) a anunţat, sâmbătă, recepţionarea primelor voturi prin corespondenţă trimise de către cetăţenii români din diaspora pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2024. „Această acţiune face parte din ang

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 7 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 4 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 5 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

„Crimeea s-a dus!”. Ucraina trebuie să se concentreze pe pace, nu pe teritoriu, spune Bryan Lanza, consilier de rang înalt al lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
Bryan Lanza, strateg al Partidului Republican şi un consilier senior al preşedintelui ales Donald Trump, a explicat la BBC că viitoarea administraţie se va concentra pe obţinerea păcii în Ucraina, mai degrabă decât să permită ţării să-şi recâştige t

Un consilierul al Trump dă frisoane Ucrainei: Crimeea a dispărut

Mediafax acum 8 ore
Donald Trump se aşteaptă ca Zelenski să aibă „o viziune realistă pentru pace” în Ucraina. Un consilier al preşedintelui ales american, Bryan Lanza, a declarat pentru BBC că următoarea administraţie se va concentra mai degrabă pe obiectivul realizări

Vremea

București
acum

dum.

5°/7°
lun.

6°/10°
mar.

6°/8°
mie.

7°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

5°/10°
mie.

4°/8°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

10°/13°
mar.

9°/12°
mie.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/9°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

dum.

0°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/10°
mie.

3°/10°