Şefii din Primărie vor aloca suma de 1 milion de lei din bugetul oraşului pentru Sărbătorile de iarnă. Municipalitatea va mai aloca 500.000 de lei şi pentru evenimentele organizate pe 24 ianuarie.
Eşec la Revelionul de la Iaşi, unul din cele mai scumpe din ţară
În propunerea de program înaintată de Primărie, se numără evenimente precum Serbările de iarnă în cartiere, Carnavalul Copiilor, târgul Cadourilor tradiţionale de Crăciun, Festivalul folcloric „Datini de iarnă", Concert de colinde cu corul „Tempus", şi concertul din noaptea de Revelion.
Oficialii încă nu au decis care sunt trupele care vor cânta pe scena din faţa Palatului Culturii, dar vor alege formaţii româneşti, din lipsă de fonduri.
„Sunt alte priorităţi în oraş"
„Programul va include manifestări ştiinţifice, culturale, artistice, sportive, de divertisment, târguri tradiţionale, iluminatul feeric al oraşului, Revelion în stradă cu concert şi jocuri de artificii şi lumini", spun reprezentanţii Primăriei.
Viceprimarul Gabriel Grigore consideră că programul propus de edili este foarte sărăcăcios în evenimente, iar fondurile alocate sunt mult prea mari.
„Cred că banii pot fi cheltuiţi cu mai multă responsabilitate. Sunt mult mai multe priorităţi în oraş, cum ar fi deszăpezirea", a spus viceprimarul.
Anul trecut, pe scena din faţa Palatului Culturii au urcat Autentic, DJ Sava & Raluca, DJ David & Dony, Zdob şi Zdub şi 2 Unlimited.