Patronul oltenilor e supărat din cauza parcursului slab al echipei şi l-a acuzat voalat de lipsă de rezultate pe managerul Victor Piţurcă. „De ce lumea mă înjură tot pe mine? Primesc zeci de mesaje în care sunt contestat. Întotdeauna, meritele la victorii le revin antrenorilor şi jucătorilor, iar patronii sunt puşi la zid”, a răbufnit Mititelu.
Surse autorizate susţin că şi sfătuitorii de taină ai finanţatorului sunt supăraţi pe Piţi. Deranjul ar fi fost generat de faptul că Piţurcă a impus la echipă anumiţi jucători, care n-au convins, în vreme ce alţii, precum fraţii Costea, au fost trecuţi în linia a doua.
„Sincer vă spun, mai bine jucam cu tineri precum Buleică sau Gângioveanu şi pierdeam, decât cu jucători cu experienţă. Aş fi suportat mai uşor locul din clasament", a precizat Mititelu. Pe de altă parte, antrenorul şi-ar fi manifestat şi el dezamăgirea faţă de patron într-un cadru restrâns.
„Piţurcă are motive să fie nemulţumit. Când a venit la echipă, Mititelu i-a promis că va face repede rost de bani, i-a dat chiar şi garanţii în acest sens, însă totul a fost în zadar", a spus un apropiat al fostului selecţioner.
"N-am mai vorbit cu Piţurcă după meciul cu CFR Cluj. Am încercat să stau la oarecare distanţă de echipă după ce a venit el la club, ca să nu perturb atmosfera."
Adrian Mititelu
patron Craiova