Foto: Thinkstock Intoleranţa la lactoză este incapacitatea de a digera complet lactoza (un glucid din lapte) din cauza lipsei enzimei specifice numită lactaza. Nu este o afecţiune gravă, ci mai mult neplăcută, deranjantă, dar este mult mai răspândită decât se crede, mulţi oameni nefiind conştienţi că suferă de asta.
Diagnosticul se poate preciza pe baza unor teste specifice, care se fac, de obicei, într-o unitate spitalicească (testul de toleranţă la lactoză, testul de măsurare a hidrogenului din aerul expirat) sau testul de aciditate al scaunului, preferabil în cazul copiilor.
Nu există un tratament specific pentru intoleranţa la lactoză, dar modificările de dieta vă pot ameliora situaţia. În primul rând, nu înseamnă că trebuie să excludeţi complet lactatele din meniul dvs. Multe persoane pot tolera până la 10 grame de lactoză pe zi, asta însemnând cantităţi mici de lactate sau anumite produse lactate. De exemplu, chiar dacă laptele e mai greu de tolerat (el conţine cea mai mare concentraţie de lactoză), puteţi mânca anumite sortimente de brânză, mai ales brânza tare. Consultaţi de fiecare dată etichetele produselor.
Deşi iaurtul conţine şi el multă lactoză, numeroase persoane pot consuma iaurturile nepasteurizate (care conţin culture vii de bacterii), deoarece adaosul acesta ajută digestia. Este de preferat să beţi lactate în cantităţi mici (circa 100 ml odată) şi amestecate cu altă hrană, de exemplu, laptele cu cereale (naturale, simple) se absoarbe mai uşor. Dacă suferiţi de o disfuncţie mai severă, puteţi apela la produsele lactate speciale, cu conţinut redus de lactoză, care au această informaţie inscripţionată pe etichetă. De asemenea, puteţi folosi suplimente de lactază, sub formă de tablete sau picături, luate înainte de masă sau adăugate în lapte. Dacă nu puteţi tolera deloc lactoza nu trebuie să vă îngrijoraţi.
Există şi alte alime