Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turcescu: Prin explicaţiile vizitei la Vîntu, Geoană trece de la prostănac la prost de-a binelea

Publicat in Romania Libera, miercuri 8 decembrie 2010 · ·

Moderatorul dezbaterii finale a candidaţilor la preşedinţie din 2009, Robert Turcescu, a declarat marţi că nu se susţin explicaţiile lui Mircea Geoană cu privire la vizita făcută lui Sorin Ovidiu Vîntu, spunând că astfel social-democratul trece de la statutul de "prostănac" la "prost de-a binelea", informează NewsIn.

"În calitate de moderator al dezbaterii pentru preşedinţie, rolul meu ca jurnalist nu era unul foarte, era de moderator al dezbaterii. Prin urmare, cu câteva zile înainte de dezbaterea care a avut loc pe 4 decembrie a anului trecut, m-am întâlnit în mod public şi potrivit unor norme pe care le stabilisem cu două săptămâni înainte, sub tutela celor de la IPP, cu Victor Ponta, purtătorul de cuvânt al campaniei candidatului Mircea Geoană, cu domnişoara Andreea Creţulescu, la acea vreme retrasă din postura de jurnalist al grupului Realitatea-Caţavencu şi, înţeleg, era un soi de consilieră pe probleme de imagine a domnului Mircea Geoană, cu domnul Sebastian Lăzăroiu, care era reprezentantul staff-ului de campanie al domnului Traian Băsescu şi cu reprezentanţii IPP. Am agreat împreună temele care urmau să fie dezbătute în respectiva confruntare a celor doi candidaţi, timpul alocat fiecărei teme şi s-a tras la sorţi ordinea în care vor începe să vorbească Băsescu sau Geoană", a povestit Turcescu, în cadrul emisiunii pe care o realizează la B1 Tv.

"Prin urmare, în momentul în care domnul Geoană susţine că s-a dus acasă la Sorin Ovidiu Vîntu să afle întrebările de la dezbaterea pentru preşedinţie, mă tem că vrea să parcurgă într-o distanţă foarte rapidă drumul de la statutul de prostănac la statutul de prost de-a binelea şi nu intenţionez să-l jignesc. Dar e o prostie ce spune Mircea Geoană, dacă voia să afle temele care vor fi dezbătute în confruntarea cu Traian Băsescu era suficient să-l întrebe pe domnul Victor Ponta, care ştia ce teme urmau să

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum o ora
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Cum va fi vremea de sărbători şi în primele zile ale anului 2025? Prognoza meteorologilor

Mediafax acum 2 ore
Meteorologii au anunţat cum va fi vremea de sărbători şi în primele două săptămâni ale anului 2025 în România. Potrivit acestora, temperaturile vor fi diferite de la o regiune la altă. De asemenea, vor fi precipitaţii în mai multe zone ale ţării.

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă făcută de procurori

HotNews acum 2 ore
Tribunalul Prahova judecă vineri, 13 decembrie, contestaţiile depuse de procurori, dar și de inculpaţi faţă de măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Ploieşti cu privire la Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, apropiat al lu

Singurul operator care are fix ce-i trebuie Generației Z pentru social media: Cartela la 2 euro

Adevarul acum 40 minute
Generația Z este prima generație a României care nu cunoaște și nu concepe viața fără internet, sunt extrem de conectați și se informează cu ajutorul aplicațiilor pe telefoane inteligente. Nativi digitali, copii și tinerii din Gen Z utilizează telef

China şi-a retras navele de război desfăşurate de câteva zile în jurul Taiwanului, anunţă Tapeiul

G4Media acum 2 ore
Navele marinei şi ale pazei de coastă chineze care desfăşurau de câteva zile un vast exerciţiu naval în jurul Taiwanului s-au întors joi în porturile lor, au anunţat vineri autorităţile taiwaneze, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Toate navele g

Ce sărbătoare este pe 13 decembrie 2024 în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum o ora
Calendar ortodox 13 decembrie 2024 În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest. Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăr

LIVE Război în Ucraina, ziua 1024: SUA anunţă un nou ajutor militar estimat la 500 de milioane de dolari / Bombardamente asupra Harkov

HotNews acum o ora
Regiunea Harkov a fost ținta bombardamentelor rusești vineri dimineață, 13 decembrie, când mai multe explozii s-au auzit în oraș și suburbiile sale. Forțele aeriene ucrainene au raportat folosirea armelor balistice, au anunțat autoritățile ucrainene

Companiile aeriene globale estimează venituri de 1 trilion de dolari pentru 2025, în pofida penuriei de avioane

News.ro acum 2 ore
Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA) a prognozat pentru 2025 venituri globale ale industriei aviatice de peste un trilion de dolari, împreună cu un număr record de 5,2 miliarde de pasageri, în pofida dificultăţilor în aprovizionare

Un nou record pentru opera lui Nicolae Grigorescu! Suma impresionantă cu care s-a vândut „Țărăncuță odihnindu-se”

Ziua Constanta acum o ora
Pictura „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piața de artă din România, fiind vândută pentru suma impresionantă de 365.000 de euro în Licitația de Iarnă Artmark. „Țărăncuță odihnindu-se" (1870-1880), semnată de

Nicu Sârghea a murit. Toboșarul trupei Vunk avea doar 48 de ani

Libertatea acum 7 ore
Toboșarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook de membrii trupei pe care a fondat-o. Lansarea piesei „Te-am sunat din greșeală”, programată mâine, a fost amânată.

Vremea

București
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°