Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avem suporteri, ne trebuie echipă

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 8 decembrie 2010 ·

Fanii Universităţii au fost desemnaţi campionii tribunelor la Gala Fotbalului Românesc, care a avut loc luni seară în Capitală. Galeria olteană a fost desemnată cea mai frumoasă din ţară, un premiu care îi onorează pe suporterii alb-albaştri, aceştia reuşind să ţină steagul sus în Bănie, deşi echipa a terminat acest an în genunchi, seria eşecurilor din finalul turului trimiţând-o la două puncte de locurile retrogradabile. Aflată pe locul 10 în Liga I, Ştiinţa nu a mai realizat o performanţă majoră de mulţi ani, iar în prezent una dintre marile realizări ale trupei lui Victor Piţurcă este că a reuşit să atragă din nou publicul pe stadion. În clasamentul suporterilor, Universitatea conduce cu o medie de peste 18.000 de spectatori pe meci, în timp ce Steaua, clasată pe locul doi la această „secţiune“, are o medie de doar 9.000 de spectatori pe meci.

Preşedintele alb-albaştrilor, Silvian Cristescu, speră ca în scurt timp Ştiinţa să revină în prim-planul fotbalului românesc, recunoscând că pentru aceasta are nevoie de puţină şansă, dar şi de transferuri. „S-a întărit ideea că dacă se greşeşte în defavoarea Craiovei nu se ia nici un fel de măsură. Am încercat să vorbim cu toată lumea. Chiar după ultimul meci am vorbit cu domnul Avram (preşedintele CCA - n.r.), care mi-a spus că el consideră că arbitrul nu a greşit cu nimic. Nu pot incrimina pe nimeni pentru că nu am dovezi. E omeneşte să greşeşti, dar atunci când se întâmplă la şapte-opt faze nu mai e normal. Mi-a plăcut cum a jucat Universitatea în acest tur de campionat. Nu mi-a convenit eficacitatea. Am avut multe ocazii de gol, dar am reuşit să marcăm doar patru-cinci goluri acasă, de când a ajuns domnul Piţurcă. Cu excepţia meciului cu Pandurii, mie mi-a plăcut cum a jucat Craiova. Ne gândim să urcăm în clasament, depinde ce vom aduce în iarnă. Vrem să aducem trei-patru fotbalişti şi să facem un retur foarte bun

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 44 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°